Cimitire administrate
- Cimitirul Municipal Central
- Cimitirul Municipal Livezeni
- Cimitirul Municipal Remetea
- Cimitirul Municipal Singeorgiu de Mures
R E G U L A M E N T
Privind organizarea şi funcţionarea cimitirelor din Municipiul Târgu Mureş
- 2003 -
CAP.1
Dispoziţii generale
ART. 1
Cimitirele aflate în proprietatea municipiului Târgu Mureş sunt administrate de autoritatea publică locală cu excepţia celor aflate, potrivit legii, în administrarea unor culte sau comunităţi.
ART.2.
Înfiinţarea, extinderea sau desfiinţarea cimitirelor se face potrivit legii, prin hotărâre a Consiliului Local, cu respectarea planului urbanistic general.
ART.3
Întreţinerea cimitirelor aflate în proprietatea municipiului Târgu Mureş, atribuirea în concesiune a locurilor de înhumare şi a nişelor, asigurarea lucrărilor şi obiectivelor necesare ceremoniilor funerare, precum şi a unor servicii specifice, revin administraţiilor cimitirelor din cadrul Serviciului Public de Utilităţi Municipale denumit în continuare „Administraţia Cimitirelor” .
Activităţile prevăzute la alin. 1, se asigura de administraţiile cimitirelor aparţinând cultelor, pentru cimitirele aflate în administrarea acestora.
ART. 4
Înhumările şi reînhumările se efectuează în cimitirele administrate de autoritatea publică locală, precum şi în cimitirele aflate în proprietatea cultelor.
CAP. 2
Atribuirea în folosinţă, amenajarea şi întreţinerea locurilor înhumare din cimitire
ART. 5
Locurile de înhumare din cimitirele municipale vor putea fi atribuite numai în folosinţă - la cererea cetăţenilor din Tg-Mureş – de către Administraţia Cimitirelor, în condiţiile stabilite prin prezentul regulament.
ART. 6
Locurile de înhumare vor avea dimensiunile de 3 x 2 m cu intervale între acestea de 0,5 m. Locurile de înhumare vor fi numerotate şi grupate, între acestea urmând sa fie amenajate căile de acces necesare.
ART. 7
Locurile de înhumare vor putea fi atribuite în concesiune, în condiţiile prezentului, după cum urmează :
- după decesul unei persoane, la cerere din timpul vieţii dacă a împlinit vârsta de 65 de ani şi/sau starea sănătăţii este precară, pe durata de 20 ani, cu posibilitatea de prelungire a acestei ultime perioade prin reconcesionări succesive pe perioade de câte 10 ani.
- ultima înhumare pe locurile atribuite în concesiune pe durata de 20 ani se va putea face cu cel puţin 7 ani înainte de expirarea acestei durate, cu excepţia cazurilor în care s-a aprobat prelungirea dreptului de concesiune de către organul care a atribuit aceste locuri.
- atribuirea locurilor de înhumare se face în ordinea numerică a acestora prin act de concesionare, eliberat de administraţiile cimitirelor după plata tarifelor stabilite prin hotărâre a Consiliului local.
- locurile de înhumare pentru beneficiarii legilor speciale, (veterani de război, revoluţionari, deţinuţi politici, refugiaţi etc.), vor fi atribuite în condiţiile de mai sus, cu titlu gratuit, după caz, în parcelele special destinate acolo unde ele există.
- pentru osemintele deshumate se poate atribui, pe termen nelimitat o nişă specială fie în cimitirul în care s-a făcut deshumarea, fie în alt cimitir, cu plata tarifelor legale.
ART. 8
Administraţiile cimitirelor vor putea atribui în folosinţă locuri de înhumare pe durata de 20 ani, amenajate, cu 2-4 cripte de înhumare suprapuse sau fără astfel de amenajări.
Titularii dreptului de concesiune a locurilor de înhumare pe durata de 20 ani, vor suporta în afara tarifelor stabilite pentru atribuire, contravaloarea criptelor executate de firme specializate.
ART. 9
Unei persoane i se va putea atribui în concesiune, pe durata de 20 ani, numai un singur loc de înhumare.
În acest loc vor putea fi înhumaţi titularii dreptului de concesiune, soţii acestora, precum şi ascendenţii şi descendenţii lor.
Atribuirea aceluiaşi titular a unui alt loc de înhumare este nulă de drept şi atrage după sine încetarea dreptului de concesiune asupra acestuia.
ART. 10
Administraţia Cimitirelor, cu aprobarea prealabilă a autorităţii publice locale, va putea aproba atribuirea în folosinţă gratuită pe durata de 7 ani a locurilor de înhumare, persoanelor lipsite de posibilitatea de a plăti tarifele legale.
ART. 11
Dreptul de concesiune a locurilor de înhumare încetează:
a) la expirarea duratei de concesiune;
b) când titularul dreptului de concesiune renunţă la acest drept, în favoarea administraţiei cimitirelor;
c) în cazurile prevăzute la art. 9 alin. 3;
d) în caz de părăsire sau menţinere în stare de neîngrijire pe o perioadă mai mare de 2 ani a locurilor de înhumare şi a lucrărilor funerare.
Administraţiile cimitirelor vor încunoştinţa în scris pe titularii dreptului de concesiune asupra încetării acestui drept.
Taxele de concesiune/ reconcesiune încasate nu se restituie.
ART. 12
În cazul în care dreptul de concesiune a locurilor de înhumare a incetat potrivit art. 11 şi pe aceste locuri există lucrări funerare, foştii titulari sunt obligaţi să desfiinţeze şi să ridice aceste lucrări în termen de 90 de zile de la primirea înştiinţării. În caz contrar aceste lucrări vor fi desfiinţate de administraţiile cimitirelor, iar materialele rezultate, vor fi valorificate de acestea cu aceeaşi destinaţie.
ART. 13
Titularii dreptului de concesiune a locurilor de înhumare au obligaţia de amenajare şi întreţinere a acestor locuri, şi a lucrărilor funerare existente, asigurându-le un aspect cât mai îngrijit.
CAP. 3
Condiţii de executare a lucrărilor funerare
ART. 14
Se pot executa următoarele lucrări funerare:
A. La locurile de înhumare atribuite în concesiune pe o durata de 7 ani: însemne, borduri sau împrejmuiri.
B. La locurile de înhumare atribuite în concesiune pe o durata de 20 ani:
a) lucrări subterane constând din cripte.
b) lucrări supraterane de natura celor prevăzute la lit. A cât şi alte lucrări cum ar fi: lespezi, obeliscuri şi alte lucrări de artă plastică.
ART. 15
Autorizarea executării lucrărilor funerare la locurile de înhumare se va face, potrivit legii, după cum urmează:
a) de către primarul municipiului Târgu Mureş pentru lucrări de artă plastică;
b) de Administraţia Cimitirelor pentru lucrările subterane precum şi pentru lucrările supraterane prevăzute la art. 14 lit. A si B exclusiv lucrări de artă plastică.
ART. 16
Lucrările funerare prevăzute la art. 14 vor putea fi începute numai după obţinerea autorizaţiei de către titularul dreptului de concesiune sau firma specializată în executarea de lucrări funerare pentru fiecare lucrare sau cimitir, după caz, si vor fi executate în termen de cel mult 1 an de la eliberarea acesteia, la expirarea termenului.
Construirea fără autorizaţie sau cu încălcarea acesteia atrage sancţiunile şi măsurile stabilite, potrivit legii.
ART. 17
Executarea şi repararea lucrărilor funerare, subterane sau supraterane, se asigură de către titularii locurilor de înhumare prin firme specializate pentru astfel de lucrări.
Pentru lucrări de artă plastică Administraţia Cimitirelor va asigura executarea unor astfel de lucrări, în condiţiile legii.
Lucrările prevăzute la alin. 1 vor putea fi executate şi direct de titularii dreptului de concesiune a locurilor de înhumare numai în cazul în care aceştia sau persoanele prevăzute la art. 9 alin. 2 au o calificare corespunzătoare profilului acestor lucrări.
CAP. 4
Înhumarea, deshumarea şi transportul persoanelor decedate
ART. 18
Înhumarea persoanelor decedate se face numai pe baza adeverinţei eliberate în acest scop de primăriile la care s-a întocmit actul de deces după plata taxelor pentru înhumare, stabilite prin hotărâre a Consiliului local.
În cazul persoanelor decedate în alte localităţi decât aceea în care urmează să aibe loc înhumarea, aceasta se face şi pe baza autorizaţiei sanitare de transport.
ART. 19
Pentru înhumările la locurile în concesiune pe durata de 20 ani este necesar să se prezinte actul de atribuire în concesiune, dovada gradului de rudenie cu titularul dreptului de folosinţă în cazul când urmează a fi înhumate rudele acestuia prevăzute la art. 9 alin. 2.
În cazul în care un loc de înhumare atribuit pe o durată de 20 ani se află în concesiune mai multor titulari înhumarea membrilor de familie prevăzuţi la art. 9 alin. 2 se face cu acordul titularilor.
ART. 20
Persoanele decedate vor putea fi depuse înainte de înhumare în sălile de ceremonii funerare numai pe baza certificatului de îmbălsămare. În cazul în care depunerea persoanelor decedate se face în sălile de ceremonii funerare aparţinând administraţiilor cimitirelor, se va plăti tariful stabilit hotărârii Consiliului local.
În sălile de ceremonii funerare nu vor fi depuse persoane decedate din cauza unor boli contagioase.
ART. 21
În locurile de înhumare neamenajate cu cripte înhumarea se va face la o adâncime de minimum 2 m şi numai pentru o singură persoană decedată.
ART. 22
Deshumarea persoanelor decedate se poate face numai după 7 ani de la data înhumării, pe baza adeverinţei eliberate în acest scop de Administraţia Cimitirelor.
În mod excepţional, deshumarea se poate face şi înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. precedent, după cum urmează:
a) după împlinirea termenului de un an de la data înhumarii şi numai în perioada 1 noiembrie - 31 martie, pe baza adeverinţei eliberată de centrele sanitare şi antiepidemice teritoriale, în scopul reînhumării persoanei decedate în alt loc de înhumare.
b) indiferent de data când a avut loc înhumarea, pe baza dispoziţiei date, potrivit legii, de parchete sau de instanţele
ART. 23
Deshumarea osemintelor persoanelor decedate în urmă cu 7 ani, precum şi reînhumarea lor se poate face în tot timpul anului pe baza adeverinţei eliberate în acest scop de Administraţia Cimitirelor.
ART. 24
Deshumările şi reînhumările se fac de administraţiile cimitirelor, în prezenţa familiei persoanei decedate sau a unui reprezentant al acesteia şi a administratorului cimitirului, cu respectarea normelor sanitaro-antiepidemice.
În cazul în care la expirarea termenelor de atribuire în concesiune a locurilor de înhumare, membrii familiei persoanei decedate sau reprezentantului acesteia, nu au luat măsuri pentru efectuarea deshumării, aceasta va fi făcută de catre administraţia cimitirului după 60 de zile de la data când s-a solicitat în scris celor în cauză să procedeze la deshumare. În astfel de cazuri deshumarea se va face şi în prezenţa unui delegat al primăriei, osemintele urmând a fi reînhumate de administraţia cimitirelor în locurile stabilite de aceasta, menţionându-se faptul într-o evidenţă separată.
ART. 25
Transportul persoanelor decedate în vederea înhumării în aceeaşi sau în altă localitate, se va face de firmele specializate cu vehicule mortuare, special amenajate, cu respectarea normelor sanitaro-antiepidemice.
Firmele specializate vor asigura în aceleaşi condiţiuni transportul pe teritoriul ţării si a persoanelor decedate în străinătate, care urmează să fie înhumate în ţară, precum şi a celor decedate în ţară care vor fi înhumate în străinătate. Efectuarea transporturilor internaţionale se va asigura cu respectarea normelor din convenţiile internaţionale şi pe baza unui paşaport de transport mortuar în condiţiile stabilite de art.152 din Ordinul M.S. nr. 536/1997.
ART. 26
Plata pentru transportul persoanelor decedate se va face potrivit tarifelor stabilite în condiţiile legii.
CAP. 5
Prestarea de servicii funerare. Responsabilităţi.
ART. 27
Administraţiile cimitirelor asigură întreaga gama de servicii, lucrări şi obiecte necesare ceremoniilor funerare, precum şi a altor servicii şi lucrări de amenajare şi întreţinere a locurilor de înhumare şi a nişelor în regie proprie sau prin firme specializate, astfel încât cerinţele populaţiei în cazul decesului unei persoane, să poată fi satisfăcute într-un singur loc cu operativitate şi în condiţii corespunzătoare.
Prestarea serviciilor funerare se va face în baza solicitărilor celor interesaţi, cu plata preţurilor şi tarifelor stabilite potrivit legii.
ART. 28
Administraţiile cimitirelor răspund de îngrijirea şi paza cimitirelor, revenindu-le obligaţia să întreţină în bună stare camerele de depunere şi ceremonii funerare, împrejmuirile, căile de acces, spaţiile verzi, instalaţiile de alimentare cu apă, energie electrică, canalizare şi alte dotări, printr-un număr de personal calificat corespunzător.
Fiecare cimitir va asigura cel puţin două camere de depunere a decedaţilor şi un spaţiu de ceremonii corespunzător. Împrejmuirea cimitirelor va consta dintr-un gard de înălţime de minim 2 m, iar în cazul amplasării lui în zone locuite şi o funcţionalitate estetică adecvată, între morminte şi gard lăsânde-se o zonă liberă de 3 m.
Administraţiile cimitirelor vor asigura, prin plantaţii corespunzătoare, perdelele de protecţie şi spaţiile verzi precum şi alte dotări specifice.
CAP. 6
Dispoziţii finale
ART. 29
Primăria municicpiului Târgu Mureş - prin Administraţia Cimitirelor -, precum şi cultele şi comunităţile asigură dotarea cimitirelor administrate cu utilităţile necesare funcţionării în condiţii corespunzătoare, împrejmuirea acestora precum şi sistematizarea lor, conform planului urbanistic general, ţinând seama de dimensiunile locurilor de înhumare şi a celorlalte prevederi din prezentul regulament.
ART. 30
Mormintele şi operele comemorative de război, ale eroilor, precum şi ale oamenilor de ştiinţă, cultură şi artă aflate în cimitirele din municipiul Târgu Mureş şi pe domeniul public, sunt întreţinute şi îngrijite de administraţiile cimitirelor şi Serviciile publice municipale sub coordonarea Arhitectului Şef şi Direcţiei Tehnice.
ART. 31
Actele de concesionare a locurilor de înhumare eliberate de administraţiile cimitirelor până la intrarea în vigoare a prezentului regulament rămân valabile.
ART. 32
Cultele şi comunităţile care au în administrare cimitire, vor aplica în mod corespunzător prevederile prezentului regulament, referitoare la administrarea cimitirelor.
ART. 33
Prezentul regulament intră în vigoare de la 1 ianuarie 2003.
Aprobat prin HCL nr. 228/2002
Inapoi