|
”Începând cu data de 12 octombrie 2015, până la data de 30 octombrie 2015, de luni până vineri între orele 8:00-15:00, se preiau documentele pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței în sezonul rece, 2015-2016. Anul trecut au fost depuse 155 de dosare, iar venitul până la care se acordă ajutor este de 617 lei/membru de familie. Formularele de cerere şi declaraţie pe propria răspundere se ridică şi se depun completate, împreună cu documentele doveditoare, la biroul Primăriei municipiului Tîrgu-Mureş din Piaţa Trandafirilor nr.42 (Teatrul de vară),” a declarat viceprimarul Claudiu Maior.
Acte necesare:
- Copie de pe actul de identitate al tuturor membrilor de familie (după caz: buletin de identitate, carte de identitate, certificat de naştere, livret de familie).
- Adeverinţă privind venitul net lunar, pentru toţi membrii de familie care realizează venituri, aferentă lunii anterioare depunerii cererii (cupon de pensie, salariu şi alte drepturi salariale, indemnizaţii, stimulente, alocaţii, decizia de impunere pe venituri pe ultimul trimestru de
- Copie de pe contractul de închiriere al locuinţei, dacă e cazul.
- În cazul familiilor în care unul dintre membri (soţ, soţie, copil major) nu realizează venituri, declaraţie pe propria răspundere, autentificată.
- Adeverinţă de la asociaţia de proprietari/chiriaşi, din care reiese numărul persoanelor înscrise în cartea de imobil şi luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei.
- Adeverinţă eliberată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, privind anumite venituri realizate în afara celor salariale supuse impozitării (dobânzi bancare, chirii, valorificări de bunuri, etc.).
- Copie de pe talonul maşinii.
- Copie de pe ultima factură de gaz (pentru încălzire cu gaze naturale).
- Copie de pe ultima factură de electricitate (pentru încălzire cu energie electrică).
- Extras de cont bancar sau declaraţie pe proprie răspundere pentru cei care nu au cont bancar, privind economiile în bani.
- Adeverinţă de
- Adeverinţă de
Biroul de presă al primăriei
Inapoi