De la Youtube la marele ecran! Cinema-edu, cel mai mare proiect gratuit de educație cinematografică vine la Târgu Mureș. În perioada 11,12,13 noiembrie, liceenii sunt invitați la Cinema Arta pentru a lua parte la evenimentele Cinema-edu. Proiectul este derulat de Asociația Culturală Macondo în parteneriat cu Asociația K’ARTE din Târgu Mureș.
Liceenii iau pauză de la blockbustere și sunt invitați să urmărească trei filme de artă, pe marginea cărora vor avea oportunitatea să dezbata împreună cu invitați speciali. Cinema-edu îi invită să vadă cum e viața în cea mai mare groapă de gunoi din lume, în documentarul „Wasteland” (r. Lucy Walker), ce se petrece într-un tărâm imaginar apocaliptic în „Beasts of the Southern Wild” (r. Benh Zeitlin) și cum trece peste problemele de comunicare un adolescent italian în „Io e Te” în regia cunoscutului regizor Bernardo Bertolucci.
Rodica Dominteanu, scenaristă și speaker Cinema-edu, consideră că "într-o perioada determinată de accesul aproape nelimitat la tehnologie, un proiect de educație cinematografică este esențial în dezvoltarea apetitului vizual al liceenilor. Aceștia se află la vârsta la care vor să descopere cât mai mult, la vârsta la care gusturile se formează. Prin urmare, acum este momentul cel mai potrivit pentru a face cunoștință cu filmele de artă, care, de cele mai multe ori, din lipsa puterii de promovare, nu ajung la ei. În plus, proiectul Cinema-edu își propune redescoperirea cinematografului ca spațiu social, loc de întâlnire și declanșator de discuții între tineri.”
Cinema-edu dorește să familiarizeze publicul tânăr cu filme din patrimoniul mondial, susţinând discuţii şi dezbateri pe baza temelor cinematografice abordate. Asociaţia Culturală Macondo organizează proiecţiile Cinema-Edu încă din 2010, acesta fiind primul an în care proiectul ajunge la Târgu Mureș. Liceenii Cinema-Edu de azi reprezintă viitorul public de filme europene şi independente, cu un vocabular format pentru înţelegerea acestor producţii, ce provoacă spiritul critic şi creativ.
De-a lungul celor patru ani, Cinema-edu a organizat evenimente pentru elevii de la 80 de licee din Bucuresti și din țară, iar în lunile octombrie și noiembrie, cu sprijinul Romgaz, va continua proiectul în Ploiești, Craiova, Mediaș, Târgu Mureș, Iernut și Roman. Elevii și profesorii vor putea accesa și ghiduri didactice pentru fiecare film în parte, pentru a putea dezvolta și continua discuțiile și în afara sălii de cinema.
Pentru mai multe detalii si programări la proiecții, profesorii din liceele aflate în Târgu Mureș sunt rugați să ne scrie pe adresa asociatia.macondo@gmail.com
Mai multe informații despre filme si despre edițiile anterioare ale proiectului Cinema-edu sunt disponibile pe site-ul http://cinema-edu.ro/
Sponsor oficial: Romgaz
Parteneri: Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova, Inspectoratul Școlar al județului Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Primăria Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Mediaş, Primăria Municipiului Târgu-Mureş, Primăria Municipiului Roman, Asociația K'ARTEClub Cinema Twins Ploiești, Biblioteca Județenă Alexandru și Aristia Aman, Cinema Mediensis, Cinema Arta Târgu-Mureş, Biblioteca Orăşenească Iernut.Parteneri media: Kiss Fm, Gazeta de Sud, Radio Sud, Știri Actuale, Telegrama de Prahova, Mediaș News, Zi de Zi Mureș, Ziarul Metropolis, Film Reporter, Urban.ro, Cafe Gradiva, Psihoo.ro, CinemaRx, Cinefan, Societatesicultura.ro, SuntParinte.ro, AmDoar18Ani.ro
Inapoi