În fiecare an, la 1 octombrie - Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice - îmi îndeplinesc, cu bucurie, datoria de onoare şi de conştiinţă de a mă adresa tuturor pensionarilor târgumureşeni, urându-le sănătate, viaţă lungă şi liniştită.
Dragi prieteni, avem nevoie întotdeauna de experienţa, înţelepciunea şi împăcarea tâmplelor cărunte. Privim cu încredere în ochii dumneavoastră pentru că aţi parcurs toate încercările bune şi rele ale unei vieţi. Cu inteligenţă şi cu iubire, cu bucurie şi cu lacrimă, aţi vegheat asupra destinului acestui oraş. Martori şi făuritori ai istoriei sale, ne oferiţi, zi de zi, necesara lecţie de cumpănire şi demnitate.
Vă mulţumesc şi vă rog să-mi înţelegeţi exigenţa cu care, la rândul meu, veghez la apărarea bunurilor oraşului, care s-au realizat prin truda dumneavoastră.
Să ne trăiţi şi să aveţi întotdeauna parte de cinste şi recunoaştere, pe măsura sacrificiilor făcute pentru binele celor din jur, de-a lungul vieţii!
LA MULŢI ANI!
Dr. Dorin Florea,
Primarul Municipiului Tîrgu Mureş
Inapoi