|
COMUNICAT DE PRESĂ
Liga Asociaţilor de Proprietari Mureş a organizat, în data de 12 Mai 2017, în premieră la Târgu – Mureş, Conferinţa Naţională a Asociaţiilor de Proprietari, cu participarea reprezentanţilor structurilor asociative din peste 30 de judeţe. Au fost abordate aspecte de interes privind :
• Organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari ;
• Eficienţa energetică a clădirilor de locuit ;
• Rolul asociaţiilor de proprietari în designul şi aplicarea strategiilor locale în domeniul serviciilor publice, eficienţei energetice, locuitului ;
• Reglementarea organizării şi funcţionării asociaţiilor de proprietari (nn. proiect de lege, aflat în Parlament, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor) ;
Au participat peste 100 persoane, din care 45 reprezentanţi ai structurilor asociative din ţară, 40 preşedinţi de asociaţii de proprietari din ţară şi invitaţi.
A participat domnul Dr. Dorin Florea primarul municipiului Târgu-Mureş care a exprimat considerente privind rolul şi locul asociaţiilor de proprietari, raporturile corecte ale acestora cu autoritatea locală, sprijinul pe care îl au în susţinerea unor proiecte de interes general, etc.
Domnul Claudiu Maior, consilier al primarului, a relevat atenţia şi sprijinul pe care îl acordă autoritatea locală multiplelor probleme din cartierele de blocuri, dar şi a serviciilor publice, consultarea asociaţiilor de proprietari în generarea şi implementarea unor proiecte, fiind o experienţă pozitivă la Târgu-Mureş.
Au participat reprezentanţi ai Guvernului (nn. secretar de stat de la Ministerul Consultării Publice şi Dialog Social), ANRSC, ANRE, dar şi mai multe instituţii şi agenţi economici din zona bancară, a asigurării locuinţelor,etc.
Au participat parlamentari din localitate, consilieri locali, alţi reprezentanţi ai autorităţii administraţiei publice locale Târgu-Mureş.
Conferinţa a oferit posibilitatea autorităţilor şi instituţiilor interesate să constate direct problemele reale asociate condiţiilor de viaţă pe care le au concetăţenii noştri care locuiesc în cartierele de blocuri, fapt ce le va permite să-şi optimizeze politicile privind problematica specifică.
Prin problematica supusă dezbaterii şi prin interesul manifestat din partea participanţilor s-a confirmat, încă o dată, că structura asociativă naţională a asociaţiilor de proprietari este un ONG puternic, cu o reprezentare şi reprezentativitate care nu pot fi contestate şi de aceea, autorităţile ar trebui să utilizeze expertiza şi iniţiativele pe care le generează !
La o primă evaluare, relevăm trei aspecte de interes general care au reţinut interesul delegaţilor şi invitaţilor la Conferinţă :
1.Cadrul legal (nn. Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu nenumăratele modificări) este caduc, depăşit şi nu răspunde exigenţelor pentru buna funcţionare a structurilor asociative ale proprietarilor de apartamente şi de administrare a condominiilor. Având în vedere că proiectul de lege depus în parlament a fost clasat la sfârşitul precedentei legislaturi, s-a relevat necesitatea susţinerii şi aprobării acestui proiect pentru care s-a reluat procedura de obţinere a avizelor. Se consideră drept o anomalie ca la elaborarea unui proiect de lege, care reglementează activitatea asociaţiilor de proprietari, structura asociativă de reprezentare la nivel naţional a asociaţiilor de proprietari, să fie consultată mai mult formal !
În legătură cu acest proiect de lege, au fost opinii diferite cu privire la utilitatea capitolului care reglementează raporturile asociaţiilor de proprietari cu autorităţile administraţiei publice locale, câţiva delegaţi la conferinţă susţinând că nu ar fi necesare astfel de reglementări. Liga Asociaţiilor de Proprietari Mureş, împreună cu mai multe structuri asociative din ţară susţin, în continuare, existenţa unor reglementări explicite pe linia sprijinului şi îndrumării asociaţiilor de proprietari de către autoritatea administraţiei publice locale, pentru îndeplinirea scopurilor legale ale acestora în administrarea condominiilor, dar şi a proiectelor de îmbunătăţire a calităţii serviciilor publice, a altor proiecte de interes pentru comunitate care să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor din blocuri ;
2.În tot mai multe comunităţi locale se conturează ideea potrivit căreia distrugerea (nn. falimentarea) serviciilor de termie în sistem centralizat este o mare eroare, cu consecinţe dintre cele mai grave pentru populaţie : creşterea semnificativă a nivelului poluării în cartierele de blocuri, mai ales în sezonul rece, precum şi riscurile de securitate asociate sistemelor alternative de încălzire (nn. centralele murale) ori creşterea costurilor cu încălzirea apartamentelor urmare a preconizatei majorare a preţului gazelor naturale pentru consumatorii casnici ;
3.Se menţin unele anomalii şi o lipsă de coerenţă în reglementările privind serviciile publice fapt ce favorizează perpetuarea unor practici abuzive ale furnizorilor de servicii, dintre care debranşarea colectivă de la serviciul de apă-canal nu mai poate fi tolerată. Se solicită intervenţia hotărâtă a autorităţilor locale şi centrale, cu competenţe în domeniu, pentru stoparea acestor practici. Cesionarea, de către asociaţiile de proprietari către furnizorul de servicii, a debitelor (nn. generate de către rău platnici) şi trecerea la distribuţia pe orizontală sunt două modalităţi de acţiune pe care Liga Asociaţiilor de Proprietari Mureş le susţine .
Din perspectiva atribuţiilor legale şi statutare, pentru structurile asociative ale asociaţiilor de proprietari aspectele care vizează condiţiile de viaţă ale locuitorilor din cartierele de blocuri, sunt obiective importante. De aceea, considerăm că tematica propusă Conferinţei, dezbaterile şi generalizarea experienţei pozitive, au adus clarificări, care pot genera iniţiative şi proiecte în zona ce circumscrie rolul şi locul asociaţiilor de proprietari, a raporturilor acestora cu autorităţile locale şi centrale, a strategiilor în domeniul serviciilor publice, a eficienţei energetice şi locuitului.
PREŞEDINTE ,
Ing. Rus Dumitru
Inapoi