|
Vineri, 2 noiembrie 2018, de la ora 11.00, Sala de oglinzi a Palatului Culturii din Tîrgu Mureş a găzduit întâlnirea de gală intitulată „Valorile Comunităţii". Prezent la manifestare, consilierul primarului, Claudiu Maior, a transmis mesajul edilului şef, precum şi al său personal: "Dragi olimpici, vă aflaţi astăzi alături de Primăria Tîrgu-Mureș, practic, la o întâlnire de suflet a tot ceea ce a însemnat performanță sportivă de-a lungul vremii pentru orașul nostru. Români și maghiari împreună, uniți printr-o pasiune comună: sportul. Un domeniu care, indiferent ce ar spune unii sau alții, rămâne deocamdată principalul ambasador al României peste hotare. Știm cu toții că participarea la Olimpiadă reprezintă punctul forte din viaţa oricărui sportiv. Talentul, efortul şi dăruirea de care aţi dat dovadă au adus Tîrgu-Mureșului numeroase medalii olimpice și participări la diverse ediții ale Jocurilor de vară, iarnă sau de tineret. Sunt fericit că această gală, organizată de Primăria Tîrgu-Mureș chiar în Anul Centenarului, reuneşte, alături de sportive, și antrenori, medici, arbitri sau jurnaliști care, cu pasiune și pricepere, au pus o piatră la temelia olimpismului sportiv tîrgumureșean. Încercăm să reconstruim, în ciuda greutăților, o piramidă a ceea ce a fost odinioară sportul tîrgumureșean, care să cuprindă toate ramurile sportive și din care să putem oferi țării viitorii campioni. De aceea, prin tot ceea ce facem la nou înființatul Club Sportiv Municipal, încercăm să aducem sportul mai aproape de şcoală pentru că acolo descoperim adevărata pepinieră a campionilor de mâine. Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru ceea ce ați făcut până în prezent și să vă asigur că respectul Municipalității Tîrgu-Mureș pentru sport rămâne mai presus de orice. Văzându-vă aici realizăm cu toții că Tîrgu-Mureșul a respirat dintotdeauna sport. Vă promit că Primăria va face totul ca Tîrgu-Mureșul să respire același aer și în continuare. Toate bune şi... SUCCES tuturor!". După acordarea premiilor, organizatorii au adresat invtaţia olimpicilor prezenţi să participle la o fotografie de grup în faţa Primăriei municipiului Tîrgu Mureş. La această întâlnire au participat în calitate de invitaţi Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, alături de cunoscutul şi îndrăgitul comentator sportiv, Dumitru Graur. Alături de consilierul primarului Claudiu Maior au fost prezenţi şi cei trei consilieri locali Magyari Elod, Csiki Zsolt şi Bako Szabolcs. Tot în cadrul acestei întâlniri, a fost lansat şi volumul scris de Aurel Raţiu "Mureşeni la jocurile olimpice şi paralimpice".
Serviciul relaţii interne şi internaţionale
Inapoi