|
1 iunie aduce din nou gaşca Zurli în Tîrgu Mureş! La cererea celor mici, care au asaltat municipalitatea cu dorinţe de Ziua Copilului, renumitele Gaşca Zurli, Showlandia şi Alma i-au binedispus pe cei mai mici tîrgumureşeni. Copii, părinţi, bunici s-au bucurat luni, 29 mai, de Gaşca Zurli, care a susţinut un show în cartierul Unirii. Marţi, 30 mai, sute de copii au asaltat parcurile Diamant şi cel din Dâmbu, unde trupele de la Showmandia şi Alma au prezentat spectacole de divertisment dedicate iubitorilor desenelor animate. Miercuri, 31 mai, de la ora 18,00, copiii sunt aşteptaţi în Parcul Record, din cartierul Mureşeni, unde Showlandia îi va bucura din nou pe cei mici cu personaje îndrăgite din desene animate. „Pentru Primăria Tîrgu Mureş copiii au fost şi rămân o prioritate. Pe lângă investiţiile pe care le-am făcut şi le vom face în continuare în grădiniţe, şcoli şi parcuri, am dorit să împlinim dorinţele copiilor care ne-au scris şi ne-au cerut Gaşca Zurli şi personaje din desene. Ştim cu câtă bucurie vin cei mici la asemenea spectacole, de aceea nu vom renunţa la ele," a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului.
Serviciul Relaţii publice interne şi internaţionale
Inapoi