|
Pe durata stării de urgență transmiterea documentelor necesare pentru înregistrarea nașterii în termenul legal de 30 de zile se va face de către unitatea medicală unde s-a produs nașterea, prin intermediul mijloacelor electronice (fax, email securizat).
După înregistrarea nașterii, ofițerul de stare civilă, transmite unității medicale care a emis certificatul medical constatator o dovadă privind înregistrarea nașterii, care va cuprinde și codul numeric personal atribuit nou-născutului, iar certificatul de naștere se va elibera după încetarea stării de urgență.
Certificatele medicale constatatoare în original se rețin la unitatea medicală și se transmit serviciului de stare civilă care a înregistrat nașterea în termen de 90 de zile de la încetarea stării de urgență.
Declararea și înregistrarea nașterii după împlinirea termenului legal de 30 de zile pentru nou-născutul viu se va face după încetarea stării de urgență.
Această măsură a fost luată pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 12 din Decretul nr. 240, din 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României .
Informaţii suplimentare, se pot obține la nr. de telefon 0265/268.330 int. 193, 116.
Director executiv
Claudia Trif
Inapoi