Biroul Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal a efectuat 45 verificări la diverse şantiere de pe raza municipiului Tîrgu-Mureş. În urma controalelor efectuate, au fost depistate 7 lucrări de construcţie fără „Autorizaţie de construire”, iar beneficiarii au fost sancţionaţi în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 – republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aplicându-se amenzi contravenţionale în cuantum de 8.000 lei. De asemenea, personalul din cadrul biroului a soluţionat 24 sesizări primite din partea cetăţenilor.
Biroul Control Comercial a realizat controale şi verificări specifice, conform programului de activitate lunar, la 37 comercianţi din municipiu, avându-se în vedere respectarea prevederilor O.G. 99/2000, a H.C.L. nr. 124/2004 şi a H.C.L. 39/2007.
Ca urmare a acestor demersuri s-au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale cu amendă, în cuantum de 1.500 lei, iar 16 agenţi economici care nu respectau condiţiile cuprinse în Avizul/Autorizaţia de funcţionare au fost consiliaţi pentru remedierea deficienţelor.
În perioada de referinţă, Compartimentul Protecţia Mediului a efectuat verificări specifice privind respectarea normele referitoare la asigurarea curăţeniei şi buna gospodărire a imobilelor prevăzute de H.C.L. nr.20/2008, precum şi în sensul identificării, în vederea sancţionării, a unor administratori de societăţi comerciale care au săvârşit contravenţii reglementate prin actul normativ amintit.
Inapoi