La startul turneului s-au aliniat formaţii din 8 ţări: Estonia, Elveţia, Serbia, Slovacia, Ucraina, Polonia, Romania şi Croaţia.
„Fetele au jucat şase partide, programul fiind unul foarte încărcat. Jocurile au fost extraordinare deoarece au participat echipe foarte puternice, nici un joc nu a fost uşor de câştigat, adversarele fiind mai mari atât fizic cât şi ca vârstă. Noi am participat cu vicecampioanele la minihandbal născute în 2000 – 2001 cărora li s-au alăturat doar două fete născute în 1999”, a declarat antrenoarea Mihaela Evi.
Carina Ghemeş a fost declarată cea mai bună jucătoare a turneului iar, alături de Maria Orăsan, a fost aleasă şi în All Star Team (echipa tuneului) .
„La categoria A15 (fete nascute în 1997) am participat cu fete născute în 1998, rezultatele nefiind importante. Acest turneu a fost benefic pentru ele, fiind prima competiţie oficială jucată vreodată împreuna, unele fete practică handbalul de doar cateva luni.Un grup de 12 părinţi ne-au susţinut şi ne-au încurajat pe tot parcursul turneului. Per ansamblu a fost o experienţă benefică pentru noi toţi, antrenori, copii, părinţi, culminată cu momentul cuceririi cupei” a adăugat Mihaela Evi.
Inapoi