|
Sâmbătă, 6 februarie a.c., de la ora 13.00, Asociaţia “Hifa” în parteneriat cu Primăria municipiului Tîrgu Mureş a organizat la restaurantul Blue Pearl un bal mascat. “Este mereu un prilej de bucurie să poţi ajuta, în cadrul unui parteneriat de colaborare, aceşti oameni minunaţi. Ei simt asta şi lucrul acesta nu poate decât să exprime dragoste şi recunoştinţă în inimi. Le-am transmis un mesaj de încurajare, să ştie că întotdeauna se pot baza pe Primăria municipiului Tîrgu Mureş”, a declarat Claudiu Maior, viceprimarul municipiului Tîrgu Mureş. La rândul său, domnişoara Simon Judith, preşedinta Asociaţiei “Hifa” a declarat: “Îi muţumim mult domnului viceprimar Claudiu Maior pentru sprijinul constant pe care ni-l oferă de fiecare dată când organizăm acţiuni în parteneriat cu Primăria Tîrgu Mureş”.
Biroul de presă al primăriei
Inapoi