|
Pensionarilor cu venituri modeste li se va acorda, începând de la 1 noiembrie a.c. meniuri complete de 2 ori pe săptămână. Aceasta este voinţa părţii majoritare a consilierilor, mai puţin a celor 3 opozanţi ai unui partid din cadrul Consiliului local, care au votat cu două voturi împotrivă şi o abţinere materialul iniţiat de către consilierul local Magyari Előd.
„Ținând cont de faptul că în anul 2009 am aprobat programul „Să ne îngrijim bunicii”, avem veşti bune în continuare pentru a această categorie a târgumureşenilor. Suntem bucuroşi şi continuăm să venim în sprijinul pensionarilor cu venituri mici, oferindu-le meniuri complete de 2 ori pe săptămână. Vârstnicilor care au făcut ceva pentru acest oraş trebuie să le acordăm toată viaţa respectul şi preţuirea noastră”, a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului.
Menţionăm că prezenta hotărâre a Consiliului local municipal are la bază OUG nr. 82/2017, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi H.G. nr. 903/15.10.2014, privind stabilirea nivelului minim al alocației zilnice de hrană pentru consumurile din instituțiile și unitățile publice și private de asistență socială şi, nu în ultimul rând, HCL nr. 96/26.02.2009, prin care a fost aprobat programul „Să ne îngrijim bunicii”. Cuantumul alocaţiei de hrană este de 17 lei/zi/persoană, de două ori pe săptămână, beneficiarii fiind pensionarii al căror venit net lunar pe membru de familie nu depășește suma de 1.500 lei, conform H.G. nr. 846/2017, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Serviciul relaţii publice interne şi internaţionale
Inapoi