|
Primăria Tîrgu Mureș vă invită, începând de miercuri, 19 octombrie 2016, să luați parte la manifestările organizate cu prilejul Festivalului de toamnă. Deschiderea oficială a Tîrgului Meșterilor populari și al produselor tradiționale, eveniment din cadrul Festivalului vinului 2016 "Simfonii de toamnă – Zilele culturale târgumureșene" va debuta joi, 20 octombrie 2016, de la ora 13.30 în Piața Trandafirilor, la Ceasul floral. "La manifestare au fost invitaţi să participle, la fel ca în fiecare an, meşteri populari consacraţi, reprezentând diferite zone tradiţionale ale ţării. Ne-au confirmat participarea peste 60 de persoane, care vor prezenta cele mai vechi şi răspândite motive decorative şi tehnici meşteşugăreşti folosite în arta populară. Totodată, vor fi prezenți peste 15 producători de vin atât din zona noastră cât și din țară, din Ungaria și din Republica Moldova. Au răspuns invitației noastre și producătorii de mere din batoș, Reghin și zona arondată municipiului Tîrgu Mureș", a declarat într-o conferință de presă, dr. Dorin Florea, primarul municipiului Tîrgu Mureș.
Programul evenimentelor:
Miercuri, 19 octombrie
Cetate
11.00 Deschiderea oficială a Expoziției de vehicule istorice;
17:00 Vernisaj general expoziţii ,,Artă în Cetate" 2000 de lucrări în 15 galerii;
18.30 Concert Marcel Pavel şi Vlad Miriţă în colaborare cu Filarmonica de Stat Tîrgu Mureş; (locația - Palatul Culturii);
18.00 Schimbarea gărzii – Cavalerii Gărzii de Mureş;
Joi, 20 octombrie
Piaţa Trandafirilor
13.30 Deschiderea oficială a evenimentului Simfonii de toamnă – Festivalul Vinului 2016, "Tîrgul meșterilor populari";
Cetate
11.00 – 19.00 Expoziție de vehicule istorice;
16.00 – 18.00 Meserii măiestre (ateliere de olărit, sticlărie, pictură, grafică, foto);
18.00 - Schimbarea gărzii – Cavalerii Gărzii de Mureş;
18.30 – Concert 100 Tagú Cigányzenekar; (*în caz de vreme nefavorabilă, Sala Polivalentă);
Vineri, 21 octombrie
Parcul Municipal
17.00 Ansambluri folclorice locale;
17.30 Concert folcloric: Ábram Tibor, Mihaela și Ciprian Istrate, Marius Ciprian Pop;
20.00 Concerte: Sylvia (Italia), Carla's Dreams; Recital: Loredana;
Cetate
11.00 – 19.00 Expoziție de vehicule istorice;
11.00 – 13.00 Cavalerii Lup - animaţie medievală;
12.00 – Deschiderea oficială a Târgului Cetăţii (produse alimentare tradiţionale locale);
16:00 - Demonstraţii de arte marţiale medievale japoneze;
16.00 – 18.00 Meserii măiestre (ateliere de olărit, sticlărie, pictură, grafică, foto);
17.00 – Recital: Şcoala Populară de Artă din Tîrgu Mureș;
17.30 Schimbarea gărzii – Cavalerii Gărzii de Mureş;
Sâmbătă, 22 octombrie
Cetate
10.00 – 19.00 Târgul Cetăţii – produse alimentare tradiţionale locale;
11.00 – 19.00 Expoziție de vehicule istorice;
11.00 – 13.00 Cavalerii Lup – animaţie medievală;
11.00 – 14.00 Meserii măiestre (ateliere de olărit, sticlărie, pictură, grafică, foto);
19.00 - Schimbarea gărzii – Cavalerii Gărzii de Mureş;
19.30 – Ridicarea spadei titanilor, parada cavalerilor;
20.00 – 22.00 MedievalArtFest cu elevii Colegiului Al. Papiu Ilarian;
22.00– 05.00 Noaptea albă a galeriilor de artă;
Casa de Cultură "Mihai Eminescu"
Ora 19.00 Spectacol muzical susținut de elevii târgumureșeni;
Parcul Municipal
Ora 05.00 – 14.00 Tradiţii culinare ardeleneşti;
17.00 Ansambluri folclorice locale, Orchestra Laci Csarda;
18.00 Recital: Leontina Pop, Nelu Șopterean, Dinu Iancu Sălăjanu;
20.00 Concerte: Răzvan Chebeleu, Ocho Macho (Ungaria);
21.00 Recital: Delia;
22.00- 03.00 Discoteca „Amalgamia";
Piaţa Trandafirilor
15.00 – 18.00 Târgul meşterilor populari;
Duminică, 23 octombrie
Cetate
11.00 – 13.00 Expoziție de vehicule istorice;
11.00 – 14.00 Meserii măiestre (ateliere de olărit, sticlărie, pictură, grafică, foto);
18.30 Schimbarea gărzii – Cavalerii Gărzii de Mureş;
Parcul Municipal
17.00 – Ansambluri folclorice locale, Grup Vocal Folcloric Maris;
19.00 –Recital: Nagy Levente, Anca Branea, Ionuţ Fulea;
20.00 Concerte: Red Parlament, Zanzibar, IRIS, Cargo;
Piaţa Trandafirilor
11.00 – 19.00 Târgul meşterilor populari.
Serviciul de relații publice interne și internaționale
Inapoi