|
Aplicația lansată marți, 04.06.2019, de Primăria Târgu Mureș plasează orașul în circuitul european de turism. Aplicația este destinată turiștilor, dar și târgumureșenilor care au acces, prin câteva click-uri la cele mai frumoase povești ale obiectivelor din Târgu Mureș.
Aplicația TGM Tour poate fi descărcată pe dispozitive mobile de pe Google Play sau App Store și este concepută astfel încât să poată fi accesată de oricine, din orice colț al lumii, pentru turiștii care se află în oraș și vor să viziteze obiectivele sau pentru cei aflați la distanță și care doresc informații.
Aplicația este în trei limbi: română, maghiară și engleză și are mai multe itinerarii: baroc, tur confesional. "Dacă ajungi o data la Târgu Mureș, te îndrăgostești de acest oraș. Sunt cuvintele spuse de turiști care vin regulat aici. Această aplicație, care scoate în evidență încă o dată, caracterul multicultural al comunității, obligă instituțiile la organizarea de proiecte culturale serioase, menite să atragă turiștii. Orașul este viu și e nevoie de o viziune serioasă în ceea ce privește turismul", a declarat Dorin Florea, primarul municipiului Târgu Mureș.
Aplicația poate fi utilizată ca material didactic pentru școlile din oraș. Fotografiile sunt reprezentative, informațiile accesibile, iar poveștile acaparante.
Aplicația TGM Tour a fost lansată în prezența reprezentanților cultelor, administratorilor agențiilor de turism, proprietarilor de restaurante și hoteluri, agenți comerciali și profesori universitari.
Serviciul Relații Interne și Internaționale
Primăria Târgu Mureș
Inapoi