EXPUNERE DE MOTIVE referitoare la aprobarea Regulamentului privind procedura de eliberare a autorizaţiilor de liberă trecere pentru autovehicule de tonaj greu pe străzi cu restricţii de tonaj pe raza Municipiului Tîrgu- Mureş şi aprobarea nivelul taxelor percepute pentru eliberarea autorizaţiei de liberă trecere
Data Publicarii 20.05.2014
Având în vedere necesitatea reglementării circulaţiei autovehiculelor de mare tonaj care efectuează transport de marfă şi materiale, pe raza municipiului Municipiului Tîrgu Mureş, se impune elaborarea unui Regulament privind procedura de eliberare a autorizaţiilor de liberă trecere pentru autovehicule de tonaj greu pe străzi cu restricţii de tonaj pe raza Municipiului Tîrgu- Mureş.
Totodată este necesar modificarea Cap. XVI din Anexa nr. 1 a Hotărârii de Consiliu Local nr. 305/28.11.2013 privind aprobarea contravalorii serviciilor prestate de către Serviciul Public-Administraţia Domeniului Public, pentru anul 2014, pentru stabilirea unor taxe noi pentru eliberarea autorizaţiei de liberă trecere, în funcţie de tonaj şi de zonă, taxe prevăzute în Anexa 1 la prezenta expunere.
Consecinţă a acestor aspecte, avem rugămintea a aproba proiectul de hotărâre prezentat conform prevederilor art.128 alin.1 lit. d din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, reactualizată, Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2002, Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art.282 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal şi în conformitate cu prevederile art.30 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale
Ţinând cont de cele menţionate mai sus supunem aprobării dvs. proiectul de hotărâre.