Mărime text:

 

 

 „ O floare, un zâmbet, un Mărţişor” dăruite doamnelor şi domnişoarelor din Tîrgu Mureş cu prilejul zilei lor, au făcut ca Sala Polivalentă să devină neîncăpătoare, marţi, 8 martie a.c., la tradiţionalul spectacol de început de primăvară, organizat de Primăria municipiului Tîrgu Mureş. Formaţiile Holograf şi Republic (Ungaria) au încântat asistenţa cu melodii mai vechi şi mai noi, răsplătiţi fiind cu aplauze la scenă deschisă. Claudiu Maior, consilierul personal al primarului, le-a urat sărbătoritelor, în limbile română şi maghiară, sănătate, bucurii şi împliniri. Totodată, acesta a mulţumit artiştilor pentru că au onorat invitaţia primăriei. „Doamnelor şi domnişoarelor, La Mulţi Ani! Mulţumesc artiştilor de la Holograf şi de la Republic pentru prezenţa lor aici, în această seară minunată. O seară pe care, ca întotdeauna, Primăria municipiului Tîrgu Mureş o dedică mamelor, soţiilor, fiicelor, prietenelor, celor care, zi de zi ne înseninează şi ne bucură existenţa. Vă doresc o seară plăcută în continuare, să rămâneţi mereu frumoase şi zâmbitoare, aşa cum sunteţi acum. Distracţie plăcută !”. „ Participăm în fiecare an cu bucurie la aceste spectacole. Suntem bucuroşi că primăria nu uită să ne ofere momente de neuitat acum, la început de primăvară...(Ioana Z. Tîrgu Mureş). „Anul acesta spectacolul a picat exact de ziua noastră. A fost un moment reuşit, cele două formaţii ne-au încântat cu prezenţa şi melodiile lor. Felicitări Primăriei Tîrgu Mureş pentru tot ceea ce face pentru noi !” (Jutka H. Tîrgu Mureş)

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com