Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a găzduit sâmbătă, 24 ianuarie 2015, de la ora 11.00, festivitatea de aniversare a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române. La manifestare au participat reprezentanţii mai multor instituţii publice din oraş. În discursul său, primarul municipiului Tîrgu Mureş, dr. Dorin Florea, a vorbit despre importanţa actului unirii de la 1859. „(...) Vă invit în numele copiilor şi ai tinerilor, care trec prea uşor prin învăţământul de astăzi, să înţeleagă ceva din ce a însemnat perioada de atunci. Pentru că trebuie judecată întreaga perioadă, în care Romania s-a făcut cunoscută şi respectată în întreaga Europă. (...)

Evenimentul a continuat în după amiaza aceleiaşi zile prin organizarea, de către Primăria Tîrgu Mureş, în sala mare a Teatrului Naţional, a spectacolului cultural-artistic „Unirea este România !”. Au cântat şi au încântat numerosul public prezent, atât în sala mare cât şi în foaierul teatrului (unde au fost instalate televizoare cu plasmă care au transmis în direct tot spectacolul) îndrăgiţii rapsozi de muzică populară Sergiu Cipariu şi Nicolae Furdui Iancu, alături de Ansamblul Artistic Profesionist „Mureşul”. Prezent la acest eveniment, viceprimarul municipiului Tîrgu Mureş, Claudiu Maior, a declarat următoarele: „Sărbătorim astăzi un moment istoric cu semnificaţii deosebite. La 24 ianuarie 1859, românii şi-au impus magistral voinţa în faţa puterilor vremii. Unirea Principatelor a reprezentat, în primul rând, rezultatul voinţei politice seculare a românilor. Faptele înainte-mergătorilor noștri sunt cele care ne permit să fim astăzi ceea ce suntem. Și să fim mândri de ceea ce suntem! Dragi mureșeni, vă transmit cele mai bune gânduri din partea Primăriei Tîrgu-Mureș, vă invit să celebrăm împreună Unirea Principatelor, să reflectăm la semnificaţia acestei zile și să insuflăm și tinerei generații idea că România e în fiecare dintre noi. La Mulţi Ani !”

Biroul de presă al primăriei

 

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com