Firma D’STARS în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Mureş aduc pentru prima oară la cinema "Arta 3D", un spectacol muzical preluat ca transmisie prin satelit.

Spectatorii îl vor putea urmări într-o proiecţie de cinema pe regele valsului, violonistul André Rieu, alături de „The Johann Strauss Orchestra”, într-un concert de 3 ore, care va fi transmis prin satelit de la Maastricht, Olanda.

Municipiul Târgu Mureş se alătură astfel unei întregi constelaţii de oraşe din România (Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Oradea, Suceava, Deva) care preiau cu mult succes, an de an, concertul renumitului artist André Rieu, pe care acesta îl susţine la Maastricht, Olanda.

André Rieu interpretează pe o vioară Stradivarius din 1667, artistul fiind Cavaler al Ordinului Lions (Olanda, 2002), Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor (Franţa, 2009), cât şi posesor al Medaliei de Aur (Austria, 2011).

Pentru cei încă nefamiliarizaţi cu notorietatea violonistului, dirijorului şi showman-ului André Rieu, să spunem că artistul este cel care, interpretând "Al doilea vals" al lui Dimitri Şostakovici, a reuşit în 2009 performanţa de-a ridica în picioare peste 55.000 de spectatori, pe Amsterdam Arena (înaintea meciului de fotbal dintre Ajax Amsterdam şi Olympic Marseille).

André Rieu este binecunoscut auditoriului internaţional (concertează cu mult succes în Europa, America de Nord şi de Sud, Japonia, Korea, Australia), numărul de albume scoase în decursul anilor depăşind cifra 40, cu vânzări globale de CD-uri sau DVD-uri în peste 20 milioane de exemplare, interpretările sale şi ale orchestrei de 43 instrumentişti care îl acompaniază (The Johann Strauss Orchestra) devenind în timp de-a dreptul legendare. Vânzările de discuri au atins tiraje de aur sau platină în varii ţări (spre exemplu 8 tiraje de platină în Olanda). Artistul şi orchestra sa sunt câştigătorii unei serii întregi de premii muzicale, incluzând două premii "World Music Awards".

Notorietatea deosebită a concertelor marca André Rieu este dată nu doar de repertoriul de piese clasice interpretate, deosebit de populare, dar şi de entuziasmul şi buna dispoziţie pe care André şi orchestra sa reuşesc să-l insufle publicului, de-a lungul spectacolelor sale.

Anual, André Rieu şi „The Johann Strauss Orchestra” susţin o succesiune de spectacole la Maastricht, oraşul natal al lui André Rieu. Seară de seară, aceste concerte reuşesc să aducă în prea-frumosul ambient medieval al pieţei centrale Vrijthof din Maastricht câte 9-10 mii de spectatori, care şi-au cumpărat biletele cu până la un an de zile în urmă, publicul provenind în bună parte din străinătate, sosit din varii colţuri ale lumii, special pentru a asista la acest eveniment muzical aparte, care îi conferă oraşului statutul de Mecca muzicală.

Caracterul special şi unic al acestor concerte de la Maastricht e dat şi de atmosfera efervescentă din piaţa centrală Vrijthof, atmosferă întreţinută de mulţimi de oameni aflaţi la terasele restaurantelor aşezate de jur-împrejurul pieţei, clienţi care iau parte cu toţii la acest eveniment magnific.

Atunci când a fost întrebat dacă doreşte să dedice vreun mesaj fanilor săi din lumea întreagă, André Rieu a răspuns: “Dacă nu vă puteţi alătura nouă la Maastricht, atunci venim noi la voi. Va fi un eveniment magic, cu o serie de invitaţi deosebit de speciali. Veniţi şi savuraţi muzica pe marele ecran, în confortul cinematografului din oraşul dvs."

Concertul Maastricht 2013 se anunţă a fi cel mai grandios concert proiectat vreodată în cinematografe.

Ca de fiecare dată, transmisia o va avea ca şi gazdă pe Charlotte Hawkins, moderatoare a CinemaLive. Charlotte va asigura prologul concertului, iar la sfârşitul spectacolului îi va lua un interviu lui André Rieu, interviu dedicat în exclusivitate audienţei din cinematografe.

Spectacolul va avea o durată aproximativă de 180 minute, în care este inclusă o pauză de 15 minute. Pasajele vorbite ale concertului sunt în limba engleză.

Sâmbătă 13 iulie, ora 21:00, la cinema "Arta 3D", Târgu Mureş. Biletele au preţul de 30 lei, putând fi cumparate la casieria cinematografului.

Parteneri media: Radio Tg. Mureş, Antena 1 Tg. Mureş, Radio ZU Tg. Mureş.

Trailerul concertului: www.youtube.com/watch?v=C6VWCpP2a-A

Vă aşteptăm !

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com