Pe parcursul anului 2011, în municipiul Tîrgu-Mureş au fost repartizate 152 de unităţi locative noi: 4 blocuri în cartierul Belvedere, cu un total de  80 de apartamente ANL; un bloc pe strada Voinicenilor, cu 28 de locuinţe sociale şi de serviciu;  un bloc cu 20 de apartamente pe strada Rovinari (locuinţe sociale pentru chiriaşi evacuabili sau evacuaţi din case retrocedate);  2 blocuri (24 de apartamente locuinţe sociale pentru romi) în Valea Rece.
Din fondul locativ existent s-au aprobat de asemenea repartizări de spaţii locative, numărul total al locuinţelor repartizate fiind de 194, din care 49 de apartamente au fost destinate chiriaşilor evacuabili sau evacuaţi din case retrocedate (prin recazări, schimburi de locuinţe,subînchirieri, includeri în contractul de închiriere).  A fost întocmită lista solicitanţilor de locuinţe sociale (601 cereri), chirie fond de stat (115 cereri), pensionari (71 cereri) şi tineri (566 cereri) pentru 2012, precum şi evidenţa privind solicitanţii de locuinţe din categoria chiriaşilor evacuaţi/evacuabili, ţinând cont de data expirării perioadei de 5 ani de la retrocedarea imobilului.
Tot în 2011 s-au efectuat recazarea familiilor din strada Margaretelor nr. 17-18 şi desfiinţarea campusului de barăci din strada Băneasa nr. 8C, prin recazarea treptată.
Printre activităţile preconizate de serviciul de specialitate din cadrul primăriei (Serviciul activităţi culturale, sportive, tineret şi locativ) se numără, printre altele, preluarea anuală a dosarelor pentru locuinţe sociale, chirie fond de stat şi ANL (15 septembrie – 15 octombrie), calcularea punctajelor la dosarele de locuinţe depuse (octombrie – decembrie) precum şi elaborarea metodologiei în vederea repartizării viitoarelor locuinţe situate pe strada Gh. Doja (Liceul de Chimie).
 
Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com