În semn de recunoștință pentru furnizorii publici și privați din țară, care mereu sunt în sprijinul persoanelor vârstnice vulnerabile, Ministerului Muncii și Protecției Sociale a lansat în luna Octombrie a.c., concursul „Exemple de bune practici în serviciile sociale adresate persoanelor vârstnice din România", pentru identificarea celor mai bune exemple.

Joi, 14 decembrie 2022, în cadrul festivității de premiere, organizată la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București, Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș a fost desemnată, ca fiind un exemplu de bună practică în serviciile sociale adresate persoanelor vârstnice. Clasată pe locul al treilea, pentru serviciul social Căminul pentru Persoane Vârstnice prin serviciile acordate și totodată, într-un context social plin de provocări, această distincție este o recunoaștere a muncii noastre care ne onorează și totodată ne motivează să îmbunătățim permanent calitatea serviciilor pe care le oferim.

Personalul Căminului a demonstrat că profesionalismul, dedicarea și responsabilitatea sunt calități care contribuie semnificativ la îmbunătățirea si creșterea calității vieții beneficiarilor.

În subordinea Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș funcționează un serviciu prin intermediul căruia se oferă servicii de îngrijire la domiciliul persoanelor vârstnice, precum și Căminul pentru Persoane Vârstnice Târgu Mureș, care găzduiește persoane aflate în situații de excluziune socială din municipiu, nu au locuință și nici posibilitatea de a-și asigura condiții minime existențiale din resursele proprii, nu realizează venituri suficiente pentru îngrijirea personală și necesită asistență specializată.

Pe această cale îi adresăm mulțumiri doamnei Anca Florea, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Târgu Mureș pentru munca depusă, grija pe care a manifestat-o zi de zi pentru beneficiari, dar și pentru zâmbetul și pozitivitatea emanată.

Credem că acest cadou este cea mai frumoasă recunoaștere a meritelor sale înainte de pensionare, dar și a unei întregi echipe, închegată și dedicată cauzelor sociale!

Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com