Consiliul Local al municipiului Târgu Mureș, prin Direcția de Asistență Socială, continuă și în anul 2022, acordarea sprijinului financiar în valoare de 2.000 de lei pentru nou-născuți în maternitățile din Târgu Mureș.

Acordarea acestui sprijin a fost aprobată conform H.C.L. nr. 143/25.04.2019 modificată prin H.C.L nr. 98/28.05.2020.

Astfel, din anul 2019 și până în prezent, un număr de 1270 de familii din municipiu au fost declarate eligibile pentru plata stimulentului acordat prin intermediul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș: în 2019 – 289 de familii, în  2020 – 499 de familii și în anul 2021 – 482 de familii.  

Reamintim faptul că termenul de depunere a dosarelor este de 60 de zile de la data nașterii copilului.

Acte necesare:

- Cerere privind acordarea „Sprijinului financiar pentru nou-născuți în maternitățile din Târgu Mureș" (Vezi Aici);

- Declarație de consimțământ (Vezi Aici);

- Acte de identitate ale părinților (original și copie);

- Adeverință de la locul de muncă (original) pentru ambii părinți pe ultimele 12 luni lucrate, fără întrerupere și suspendare;

- Certificatul de naștere al copilului (original și copie);

- Extras de cont bancar.

Condiții de acordare:

- Se acordă o singură dată pentru fiecare nou-născut, pe bază de cerere;

- Părinții au vechime în muncă de cel puțin un an fără întrerupere (excepție fac persoanele care pe durata stării de urgență au fost în șomaj tehnic);

- Părinții au domiciliul pe raza municipiului Târgu Mureș;

- Nașterea s-a înregistrat într-o maternitate din Târgu Mureș.

Cererea privind sprijinul financiar se va depune împreună cu actele doveditoare la Registratura Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, str. Gh. Doja, nr. 9, camera 8. De asemenea, documentele pot fi trimise și pe adresa de e-mail: registratura.das@tirgumures.ro, cu mențiunea „Sprijin financiar nou-născuți".

 

Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com