Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș în colaborare cu AJOFM Mureș, aduce la cunoștința persoanelor defavorizate de pe raza Municipiului Târgu Mureș faptul că, au început cursurile gratuite de formare profesională. Acestea se adresează persoanelor expuse riscului de excluziune socială, în scopul integrării sau reintegrării acestora pe piața muncii.

„Avem un număr de 10 persoane care s-au înscris prin intermediul Direcției noastre la aceste cursuri de formare profesională. Dintre acestea, 7 persoane se aflau în evidențele AJOFM Mureș ca fiind în căutarea unui loc de muncă, și sunt cuprinse la cursul de „Ajutor bucătar", calificare nivel 1, condiție de acces minim 4 clase, cu un total de 180 de ore dintre care 60 de ore de teorie și 120 de ore de instruire practică, organizat în colaborare cu Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Mureș ca și furnizor de pregătire profesională autorizat. Cursul mai sus amintit se va derula până în data de 17.09.2021, orele de teorie desfășurându-se la sediul CRFPA Mureș, iar cele de practică la sediul Fundației Alpha Transilvană. Totodată, alte 3 persoane aflate în evidențele AJOFM Mureș ca fiind în căutarea unui loc de muncă, sunt cuprinse la cursul de „Manichiură-pedichiură", calificare nivelul 2, condiție acces minim 8 clase, cu un total 360 ore din care, 120 de ore de teorie și 240 de ore de instruire practică, organizat în colaborare cu Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Brașov ca și furnizor de pregătire profesională autorizat, cu un număr total de 12 cursanți. Cursul mai sus amintit, se va derula până în data de 21.10.2021, orele de teorie și de instruire practică desfășurându-se într-un salon de manichiură-pedichiură-coafură din Sângeorgiu de Mureș.", a anunțat Andreia Moraru, director executiv Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș.

Menționăm faptul că, toate cheltuielile privind participarea la un program de formare profesională (transport, analize medicale, contravaloare curs) vor fi suportate de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și furnizorul de pregătire profesională, în funcție de curs. Sunt excluși de la aplicarea gratuității, elevii, studenții, pensionarii sau persoanele care au deja un loc de muncă.

Reamintim că, inițiativa are ca obiectiv îmbunătățirea accesului persoanelor din grupurile vulnerabile pe piața muncii.

 

Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com