Municipiul Târgu Mureș, prin Serviciul Stare Civilă, informează persoanele interesate cu privire la incidența, în materia stării civile, a ieșirii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană:

Actele de stare civilă emise de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se APOSTILEAZĂ

Începând cu data de 1 ianuarie 2021, pentru a fi transcrise în România, certificatele de stare civilă emise de autoritățile din Regatul Unit trebuie să aibă aplicată Apostila conform Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961.

Aceleași condiții privind apostilarea trebuie să le îndeplinească și procurile, declarațiile, hotărârile judecătorești pronunțate în materia stării civile, documentele privind schimbarea numelui și/sau a prenumelui, traducerile în limba română a documentelor străine legalizate de notarul public britanic.

De asemenea, formularele standard multilingve eliberate de autoritățile Regatului Unit, în aplicarea Regulamentului (UE) 2016/1191 nu mai produc efecte juridice pe teritoriul României și, totodată, nici certificatele de stare civilă, precum și certificatele privind domiciliul eliberate de către autoritățile române nu vor mai fi însoțite de formularele standard multilingve, în cazul în care acestea urmează să fie prezentate autorităților din Regatul Unit.

Informații suplimentare se pot obține la nr. de telefon: 0265/268330, int. 193, persoană de contact: Vasile Covaciu, șef serviciu.

 

Claudia Trif,
Director executiv

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com