Ziua de 7 iulie marchează Ziua Mondială a Ciocolatei, o sărbătoare promovată de poporul francez, pentru prima dată, în anul 1995.

O veche legendă sud-americană arată că zeul Quetzalcoatl, supranumit „Dumnezeul înţelepciunii", ar fi adus cacaoa cerească pe Pământ, cândva în jurul anului 700 d. Hr.

Astfel consumul de ciocolată, mai ales al celei amărui, se poate dovedi benefic pentru sistemul circulator, are anumite proprietăţi anticancerigene, este stimulator cerebral .

Împreună cu aniversații lunii iulie am trecut în revistă beneficiile consumului de ciocolată, în cantităţi cumpătate, care dincolo de „desfătarea simţurilor", aduce anumite avantaje pentru sănătate, pornind de la caracterul antioxidant al principalei componente – pudra de cacao, ba ar avea chiar proprietăţi benefice pentru ten. Specialiştii mai arată arată că şampania şi vinul acidulat merg cel mai bine cu ciocolata.

Făntâna de ciocolată, aflată în central atenției, cu mirosul proaspăt a ciocolatei în care am scufundat fructele, a dăruit tuturor b-unicilor o amintire de neuitat.

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com