Natural, organic, dulce, fără pesticide şi conservanţi , 100 % sănătos,nu are efecte secundare neplăcute, îmbunătăţeşte relaţiile şi înlătură tensiunile, şterge graniţele materiale şi atinge sufletele, schimbă metabolismul ,dă energie şi un sentiment de siguranţă,nu consumă baterii, nu au nevoie de revizie periodică, nu costă nimic, nu îngraşă, nu poluează, ameliorează depresia, scade stresul, reduce tensiunea arterială , protejează inima, dă încredere şi speranţă, ne face să gândim pozitiv, să ne simţim mai tineri, mai veseli şi mai încrezători şi..... pot fi returnate.

Un simplu gest :Îmbrăţişarea!

Pe data de 21 ianuarie, în toată lumea este sărbătorită Ziua Îmbrățișărilor, sărbătoare care datează din anul 1986 și a fost inițiată de pastorul Kevin Zaborney, din statul american Michigan.Sărbătoarea a fost plasată în perioada dintre Crăciun şi Sfântul Valentin, Ziua Îndrăgostiţilor, când oamenii tind să-şi piardă buna stare de spirit

Întrucât îmbrăţişările întăresc sistemului imunitar, fiind un adevărat medicament universal am considerat că este benefic să sărbătorim această zi, manifestarea fiind strâns legată de nevoia noastră, a tuturor, B-unici şi angajaţi deopotrivă, de afecțiune, siguranță, dragoste și confort interior psihologic.

Dar cum să ajungem să ne îmbrăţişăm în condiţiile date?Am tras cu ochiul pe internet şi în ciuda faptului că o îmbrăţişare învelită în plastic nu valorează cât o strângere reală, dar este un gest destul de reconfortant după atâtea luni de izolare şi după alte măsuri de distanţare fizică, am recurs la ceea ce se observă în imagini.

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com