În această perioadă dificilă pentru noi toți, nu se vorbește despre altceva decât despre coronavirus , din motive evidente.

Noi ne continuăm activităţile în condiţii cât mai apropiate de cele normale, cu unele ajustări care ţin de siguranţa şi protecţia sănătăţii b-unicilor din Căminul pentru persoane vârstnice Tg Mureş, precum şi a angajaţilor.

Ieri le-am povestit b-unicilor despre o fetiță din italia, aflată în carantină, care a desenat un curcubeu și a scris pe el "Totul va fi bine!"Ideea a fost preluată și în România şi le-am sugerat bunicilor să deseneze şi ei un astfel de curcubeu (așa cum îl văd ei), apoi să lipească desenele pe ferestrele Căminului, la loc vizibil pentru a colora cartierul și pentru a da speranță și optimism celor din jur!

Conștienți de importanța statului în casă, de respectarea regulilor impuse B-unicii doresc să transmită un mesaj :respectaţi îndrumările autorităților, staţi acasă cât mai mult, nu intraţi în panică, nu vă abateţi de la regulile de igienă și păstraţi-vă optimismul: „Împreună vom trece și peste asta. Va fi bine!"

Echipa multidisciplinară din cadrul Căminului pentru persoane vârstnice Tg Mureş

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com