"Pelerinajul anual aparţine moştenirii Transilvaniei, dar aduce cinstire tradiţiilor româneşti şi ungureşti deopotrivă; este simbolul dialogului, al unităţii şi al fraternităţii", a spus Papa Francisc în deschiderea ceremoniei religioase de la Șumuleu Ciuc.

Aceste cuvinte au reprezentat unul dintre motivele pentru care ne-am dorit să vizităm aceste meleaguri.

Altul, l-a constituit catedrala franciscană de la baza dealului Şumuleu unde  ne-am așezat la coadă  pentru a  atinge și a ne  se ruga  la statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, sculptată în lemn de tei, cu o înălțime de 2,27 m, fiind cea mai mare de acest fel din lume. În mâna dreaptă a Mariei se află sceptrul împărătesc, iar pe braţul stâng îl poartă pe Pruncul Iisus.  Primul lucru care-ţi atrage atenţia atunci când păşeşti în altarul bisericii, este Trandafirul de aur, distincția din aur oferită Sanctuarului Marian de către Suveranul Pontif, aflată la stânga statuii cu puteri tămăduitoare.

De la baza dealului Șumuleu am urcat mai apoi către locul unde s-a oficiat  slujba de Liturghie. Din litere de mari dimensiuni la locul evenimentului a fost scris mesajul: „misericordia" (milă, îndurare).

Aflați în preajma sărbătorii Sfintei Maria am plecat spre casă într-o armonie perfectă între trup și suflet, îmbogățiți cu haruri și simțind „binecuvântarea  și ocrotirea Maicii Domnului.

 

Dr.Anca Mariela Florea

Director Căminul pentru persoaqne vârstnice Tg Mureș

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com