În luna septembrie, Primăria Tîrgu Mureș alături de Consiliul Local și-au stabilit ca și prioritate sprijinirea persoanelor ce au nevoie de ajutor.  Astfel, prin Hotărârea Consiliului Municipal 267/20 septembrie 2018 se aprobă un cuantum al alocației de hrană de 17 lei/zi/persoană, de două ori pe săptămână, pentru pensionarii al căror venit net lunar pe membru de familie nu depășește suma de 1.500 lei, conform H.G. nr.846/2017, pentru perioada 01.11.2018 – 01.11.2019.

Gradul de civilizație al unei comunități este ilustrat de felul în care își protejează persoanele defavorizate!

”Programul demarat de către Primăria municipiului Tîrgu Mureș alături de Consiliul local Tîrgu Mureș deservește în acest moment peste 1000 de persoane. Tîrgumureșenii înscriși până în acest moment sunt programați, iar într-un mod civilizat vin în locațiile stabilite pentru a-și ridica meniul, pe baza actului de identitate. Ne bucurăm că din partea Consiliului local s-a găsit înțelegere, iar acest program funcționează”, a declarat consilierul primarului Claudiu Maior.

”Programul acesta este foarte bine structurat, târgumureșenii înscriși sunt mulțumiți și acest lucru nu poate decât să ne bucure. Înscrierile continuă, la Centrul Cultural Mihai Eminescu, zilnic de luni până vineri, între orele 09-12. La înscriere, solicitanții trebuie să prezinte buletinul/cartea de identitate și un cupon de pensie nu mai vechi de 1 octombrie 2018!”, a declarat consilierul local Magyary Előd. Detalii și lămuriri despre acest program de ajutorare se pot obține zilnic, de luni până vineri, între orele 09-13 la numărul de telefon: 0365.430.859 (Serviciul Public de Asistență Socială)

Serviciul de Relaţii  Interne şi Internaţionale

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com