Universitatea Sapientia, Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste din Tîrgu Mureș în colaborare cu firma ASSA-Divi Srl și în parteneriat cu Primăria municipiului Tîrgu Mureș organizează în perioada 4-6 mai 2018 a doua ediție a expoziției internaționale de horticultură, în incinta campusului Universității.Scopul principal al evenimentului îl reprezintă asigurarea unui cadru civilizat de întâlnire al celor interesați cu producătorii de plante ornamentale și din alte domenii ale horticulturii, având posibilitatea de a alege cele mai potrivite produse din oferta de înaltă calitate. La eveniment, vor fi prezente și firmele care își desfășoară activitatea în domeniul arhitecturii peisagistice și firme care comercializează mobilier de grădină, accesorii pentru spații de joacă, instalații de udare precum și legumicultori, pomiculturi, viticultori, producători de plante ornamentale dar și producători de ceramică pentru grădini. În cadrul expoziției își vor expune produsele și reprezentanții meșteșugului artizanal, totodată se vor organiza activități atractive legate de îngrijirea plantelor ornamentale pentru copii. Pentru a facilita trasportul spre expoziție, între 4-6 mai 2018 pe liniile 26,27,44 vizitatorii pot călători gratuit cu autobuzele - cu biletul gratuit disponibil pe www.ms.sapientia.ro sau salvând în telefon fotografia alăturată – Tichet gratuit. Biletul gratuit poate fi prezentat șoferului de pe telefonul mobil sau printat pe suport de hârtie.

Serviciul de relații publice interne și internaționale

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com