Mărime text:

 

 

Consilierul primarului, Claudiu Maior, a fost prezent în cursul zilei de marţi, 8 august a.c. la Gimnaziul „Alexandru Ioan Cuza" din municipiul Tîrgu Mureş, una din instituţiile de învăţământ târgumureşean în care, alături de celelalte, se desfăşoară ample lucrări de reabilitare. „Aglomeraţia urbană cu care se confruntă oraşul nostru ne-a determinat să luăm decizia extinderii acestei şcoli gimnaziale, fiind singura din Cartierul Unirii. Noul corp de clădire, va suplimenta numărul de săli de clase atât de necesar, elevii nemaifiind supuşi unui program prelungit, varianta învăţării în două schimburi fiind eliminată. Totodată, instituţia va avea şi spaţiu pentru grădiniţă, săli festive, amfiteatru, grupuri sanitare suplimentare, centrala proprie. În prezent, putem vorbi de un campus modern, şcoala deţinând tot ceea ce este necesar unui sistem de învăţământ de calitate, investiţiile fiind făcute la un nivel riguros. Să nu uităm că în fiecare an s-au făcut lucrări de renovare, atât în interiorul clădirii, cât şi la centrala termică, teren sau sala de sport. Fideli principiului potrivit căruia investiţia în învăţământ este o investiţie în viitor, suntem permanent preocupaţi de aceste tipuri de lucrări şi le tratăm cu maximă seriozitate."

Serviciul relaţii publice interne şi internaţionale

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com