Mii de flori, copaci şi arbuşti au înflorit în aceste zile, confirmând prin petalele multicolore renumele Tîrgu-Mureşului de "Oraş al Florilor". Lalele, panseluţe, magnolii, narcise, zambile, cireşi şi vişini şi-au revărsat inflorescenţele peste oraş. Despre acest minunat spectacol de parfumuri şi culori am stat de vorbă cu domnul Teodoru Moca directorul Administraţiei Serelor, Parcurilor şi Zonelor Verzi din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureş. "Am început plantarea florilor în parcuri şi în grupurile decorative din zonele centrale. Doar în această săptămână, plantăm peste zece mii de flori în tot oraşul. Chiar în aceste zile se amenajează sensul giratoriu de pe strada Gheorghe Marinescu, în zona Centrului Cultural Mihai Eminescu. Am fertilizat zonele verzi din parcuri şi rondouri cu îngrăşăminte oferite de combinatul Azomureş şi le mulţumim pe această cale celor de la Azomureş pentru colaborare arătată. În cartierele oraşului lucrăm intens pentru ca să degajăm crengile rezultate în urma toaletărilor, iar operaţiunea de strângere şi de transport a crengilor sperăm să o finalizăm până de Paşti. La cererea cetăţenilor, conform planului de tăieri aprobat de Consiliul Local, am efectuat toaletări de copaci în cartierele Aleea Cornişa, Aleea Carpaţi, 7 Noiembrie, Unirii, Tudor-Pandurilor, Mureşeni, Dâmbul Pietros. Reamenajăm pajiştile urbane de la Cetatea Medievală şi de la Platoul Corneşti. Am dislocat mari cantităţi de pământ fertil în zona Teatrului Naţional şi în Piaţa Teatrului pentru amenajarea spaţiilor verzi, a jardinierelor şi a amfiteatrului din zonă. Am început plantarea de puieţi, copaci şi grad viu, pe străzile şi în cartierele oraşului. În Parcul Municipal am supraînsămânţat spaţiul verde pentru a avea un gazon de cea mai bună calitate. Am avut o activitate intensă şi continuăm pentru că primăvara pentru noi însemnă vârf de sezon. A fost o perioadă aglomerată dar continuăm cu lucrările specifice pentru ca ambianţa oraşului să fie una deosebită, atractivă, plăcută." a declarat Teodoru Moca directorul Administraţiei Serelor, Parcurilor şi Zonelor Verzi din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureş.

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com