A fost realizată între anii 1925-1934 ca o necesitate stringentă în viaţa spirituală a românilor din oraş, care datorită vicisitudinilor timpurilor şi dominaţiilor trecute au fost lipsiţi de dreptul de a construi un alt lăcaş de cult adecvat. Vechea biserică de lemn, construită în  1793-1794 nu mai putea satisface cerinţele celor peste 5.000 de credincioşi români, al căror număr era într-o continuă creştere.

Un rol determinant în construirea Catedralei româneşti l-a avut protopopul Ştefan Rusu care, încă din anul 1907, este preocupat de construirea unei noi biserici, strângând primele oferte de donaţii în bani. Construirea bisericii în interiorul oraşului a fost posibilă după 1922, când la conducerea administraţiei locale vine Emil Aurel Dandea.

Pentru întocmirea proiectelor necesare în vederea desfăşurării concursului sunt antrenaţi arh. Iosif Victor Vlad din Timişoara, Toma T. Socolescu şi Ion D. Traianescu din Bucureşti, primul fiind preferat de Consiliul parohial din Tîrgu-Mureş, ceilalţi doi de Consistoriul Ortodox din Cluj, prin episcopul Nicolae Ivon.

La 21 septembrie 1924, Comitetul parohial din Tîrgu-Mureş „hotărăşte cu mare însufleţire” aprobarea planului arhitectului I. Victor Vlad, contractul fiind încheiat la 26 martie 1925.

Lucrările debutează la 6 aprilie 1925 prin trasarea construcţiei, ca la 10 mai 1925 în prezenţa ministrului Cultelor, Alexandru Lepădatu, a altor oficialităţi precum şi a episcopului Nicolae Ivon să aibă loc festivităţile de sfinţire a bisericii cu hramul „Înălţarea Domnului”.

Lucrările se desfăşoară destul de repede, până în anul 1926 când Emil A. Dandea părăseşte conducerea administraţiei municipale. La 23 martie 1934, Emil A. Dandea revine la conducerea primăriei şi trece la continuarea programului întrerupt în 1926, care prevedea şi terminarea Catedralei ortodoxe şi celei greco-catolice din oraş.
La 2 decembrie 1934 au loc festivităţile de sfinţire a bisericii. Este primul monument românesc realizat după Marea Unire, la nivelul aspiraţiilor de secole privind lăcaşurile de cult din Transilvania.

Catedrala prezintă în elevaţie un volum care evidenţiază elemente tradiţionale ale acestui tip de arhitectură: un soclu înalt, ciubuce, lezene şi ogniţe în partea superioară. Cupolele au tambururi decorate cu firide, iar linia ondulată care le înconjoară le întreţine graţia.

O seamă de elemente tradiţionale conferă o plasticitate sobră edificiului, compensat de grandoarea dată de masivitate şi înălţime. Ansamblul este însă La 23 martie 1934, Emil A. Dandea revine la conducerea primăriei şi trece la continuarea programului întrerupt în 1926, care prevedea şi terminarea Catedralei ortodoxe şi celei greco-catolice din oraş.

La 2 decembrie 1934 au loc festivităţile de sfinţire a bisericii. Este primul monument românesc realizat după Marea Unire, la nivelul aspiraţiilor de secole privind lăcaşurile de cult din Transilvania.
Catedrala prezintă în elevaţie un volum care evidenţiază elemente tradiţionale ale acestui tip de arhitectură: un soclu înalt, ciubuce, lezene şi ogniţe în partea superioară.
Cupolele au tambururi decorate cu firide, iar linia ondulată care le înconjoară le întreţine graţia.
O seamă de elemente tradiţionale conferă o plasticitate sobră edificiului, compensat de grandoarea dată de masivitate şi înălţime. Ansamblul este însă armonios şi tipic ca spiritualitate românească. În interior desfăşurarea amplă îndreaptă privirea spre un iconostas impunător sculptat de Traian Bobletec, aurit şi pictat de Virgil Simionescu.

Încercările de a realiza o decoraţie interioară de tip frescă sau mozaic bizantin cum se obişnuieşte în aceste biserici nu au putut fi înfăptuite în perioada interbelică.
S-a încercat pictarea bisericii prin anul 1933 de către pictorii Aurel Ciupe, Alexandru Pop şi Anastasie Damian la cupola principală. Această pictură mai există, intemperiile şi neputinţa de a o conserva au făcut ca, odată cu începerea picturii murale realizate de colectivul condus de Nicolae Stoica între anii 1974-1986, să se renunţe la ea, dar nu înainte de a fi consultaţi specialiştii Muzeului de Artă privind starea ei şi eventuala conservare. Ansamblul pictural realizat aici nu impune numai prin suprafaţă - se spune că este cea mai mare suprafaţă pictată într-o biserică - ci şi prin rezolvările stilistice legate de culoare a căror dominante sunt roşu, galben şi albastru, culorile de bază ale picturii dar şi ale coloritului acestui sfânt lăcaş.

Relaţia dintre respectul pentru erminiile ortodoxiei şi împodobirea cu scene potrivite pentru fiecare loc în parte, fac din acest interior o lucrare de design interior pe care artiştii conduşi de Nicolae Stoica au îndeplinit-o pentru măreţia neamului. 

01.dsc03037
01.dsc03037
02.dsc03044
03.dsc00067


Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com