Mărime text:

Este cea mai reprezentativă clădire publică realizată în perioada interbelică, atunci când, odată cu stabilirea capitalismului în România, începând cu anul 1922, sunt ridicate tot mai multe unităţi industriale dar şi clădiri de interes comun.

În acest context, stilul arhitectural dominant este cel neoromânesc modern, pe baza interpretării formelor tradiţionale. A fost destinată pentru a adăposti sediul prefecturii, întrucât vechea clădire din str. Bolyai nr. 5 era insalubră şi necorespunzătoare.

După ce se asigură actualul amplasament în 1933 şi 1934, la 11 ian. 1935 prefectul Francisc Porubski dispune publicarea concursului pentru întocmirea proiectelor. La 1 mai 1935, comisia aprobă din cele 14 proiecte, proiectul arhitectului Eugen I. Grasu din Bucureşti. La 29 mai 1936, prin Decizia nr. 11897/1936, Comisia interimară a municipiului Tîrgu-Mureş „aprobă edificarea palatului administrativ”. Construcţia clădirii începe în timpul celui de al doilea mandat al primarului Emil A. Dandea (1934-1937) ca o încoronare a activităţii sale edilitare. În anul 1940, clădirea practic a fost realizată, fiind înzestrată cu toate elementele arhitecturale din piatră naturală cioplită.

Ca urmare a Dictatului de la Viena, clădirea suferă transformări radicale. Arhitectul Kotsis Iván întocmeşte documentaţia pentru transformarea clădirii (1941-1942) şi astfel sunt înlăturate toate decoraţiile specific româneşti (respectiv aparţinând stilului neobrâncovenesc), edificiul primind un aspect anost, fără nici o valoare arhitecturală.Ca urmare acţiunii unui colectiv condus de Victor Suciu, primarul oraşului între anii 1991-1992, clădirea este restaurată, reprimind aproape toate formele şi detaliile iniţial avute.Din anul 1968, aici funcţionează Primăria municipiului, fost Consiliu popular al municipiului Tîrgu-Mureş.

Ca elemente definitorii ale stilului neobrîncovenesc amintim simplitatea maiestuoasă încărcată de graţie a volumetriei, frunza de acant ca motiv decorativ, torsada sculptată în piatră a portalului  semicircular de la intrare, loggia cu colonada specific neobrîncovenească de la etajul I al clădirii. Acelaşi Victor Suciu îşi continuă demersul de restituire a unor identităţi româneşti şi înalţă o statuie primarului Emil A. Dandea în scuarul din faţă, în anul 1996, realizată de Anton Raţiu.

Cel care a ridicat instituţia primăriei la nivelul civilizaţiei contemporane, primarul dr. Dorin Florea şi-a asumat managementul responsabil al serviciilor publice oferite de primărie comunităţii, devenind un partener de referinţă alături de clădirea pe care o gestionează.

DSC00174
DSC00174
primarie1
primarie2
Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com