Valoarea lunară a tichetelor sociale pentru grădiniță (stimulent educațional) s-a majorat din luna martie 2023, de la 105 lei la 120 de lei, ca urmare a creșterii cu aproape 14%, a valorii Indicatorului Social de Referință.

Stimulentul educațional se acordă lunar, în scopul creșterii accesului la educație al copiilor din familii defavorizate, dar și pentru stimularea participării acestora în învățământul preșcolar.

Conform legii, tichetele pentru grădiniță pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de produse alimentare și de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite.

Cine beneficiază de tichete sociale pentru grădiniță?

• Din oficiu, copiii preșcolari, din familiile care au stabilit dreptul la alocație pentru susținerea familiei;

• Prin excepție și pe bază de cerere, copiii preșcolari, care se află în îngrijirea altei persoane, desemnată de părinte pentru întreținerea copilului, pe perioada absenței părinților, cu condiția ca veniturile pe persoană să nu depășească nivelul maxim de venit pentru acordarea alocației pentru susținerea familiei (634 de lei/lună).

DE REȚINUT!

Acordarea tichetelor sociale pentru grădiniță este condiționată de prezența zilnică a copilului la grădiniță. Legea permite doar absențe din motive medicale, motivate și învoiri, cu condiția anunțării cadrelor didactice.

De la începutul anului școlar 2022-2023 și până în prezent, prin intermediul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, au fost acordate un număr de 329 de tichete pentru grădiniță.

Stimulentul educațional se acordă doar pe perioada cursurilor și este finanțat din bugetul de stat. Potrivit legii, valoarea acestuia nu se ia în calcul la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficiile de asistență socială.

Informații suplimentare legate de tichetele sociale pentru grădiniță pot fi regăsite pe site-ul www.dastgmures.ro, Secțiunea Beneficii de Asistență Socială – Stimulentul educațional pentru grădiniță sau la telefon: 0365/430859 de luni până vineri între orele 8:00 – 15:00.

Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com