Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș reamintește beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinței faptul că, au obligația de a aduce la cunoştinţa autorităţilor, în scris, orice modificare a situaţiei lor care poate conduce la încetarea sau suspendarea acestor drepturi de asistență socială.

Pe cale de consecință și în contextul creșterii salariului minim și a punctului de pensie de la 01.01.2023, avem rugămintea către beneficiarii care se află în această situație, să anunțe, în cel mai scurt timp posibil, depășirea plafonului de venit, respectiv încadrarea lor în categoria de beneficiari neeligibili. 

Cererea de încetare a ajutorului de încălzire din motivele mai sus amintite se poate depune fie personal la sediul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, str. Gheorghe Doja, nr. 9, camera 8, parter Registratură, program de lucru cu publicul: de Luni-Vineri 08:00-12:00, Marți și Joi de la 14:00-16:00,  fie prin e-mail la adresa registratura.das@tirgumures.ro.

Menționăm faptul că, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire și suplimentul pentru energie în baza Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie este de 1386 lei /persoană în cazul familiilor, respectiv 2053 lei, în cazul persoanei singure.

Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com