ANUNȚ

DIRECȚIA FISCALĂ LOCALĂ TÂRGU MUREȘ aduce la cunoștința contribuabililor persoane fizice că, începând cu data de 1 Noiembrie 2022 a fost deschis un nou ghișeu la punctul de lucru din str. Călărașilor nr. 26 – 28 (clădirea în care funcționează și SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR).

Astfel, contribuabilii persoane fizice se pot adresa inspectorului de serviciu de la ghișeul nr. 6 - parter - pentru îndeplinirea formalităților necesare încheierii valabile a actelor de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport (depunere declarații fiscale, viză pe contracte și/sau obținere certificate de atestare fiscală, după caz), evitând deplasarea la sediul Primăriei.

Ghișeul care deservește contribuabilii persoane fizice funcționează în același regim ca și ghișeele din cadrul primăriei, fiind disponibil, de asemenea, pentru depunerea declarațiilor fiscale și a oricărei cereri care intră în competența Serviciului Impozite și Taxe Persoane Fizice. Tot aici, există posibilitatea de a achita obligațiile fiscale datorate bugetului local, la ghișeu nr. 5.

Invităm contribuabilii persoane fizice care înstrăinează sau dobândesc mijloace de transport să se adreseze serviciilor oferite la acest punct de lucru, având posibilitatea de a îndeplini formalitățile legale într-un singur loc.

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com