Pentru a marca această zi, miercuri, 20 iulie, aeronavele Bazei Aeriene 71 vor survola orașul.  În acest sens, astăzi 19 iulie, vor avea loc antrenamente, astfel că mai multe tipuri de avioane vor putea fi văzute pe cerul Târgu Mureșului.

În 20 iulie Târgu Mureș se alătură altor orașe unde se va celebra această zi prin zboruri ale  aeronavelor militare: București, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Suceava, Botoșani, Vaslui, Bârlad, Tecuci, Galați, Brăila, Focșani, Adjud, Onești, Caracal, Câmpia Turzii, Cluj-Napoca, Târgu Lăpuș, Groșii Țibleșului, Dej, Gherla, Turda, Luduș, Sighișoara, Mediaș, Alba Iulia și Aiud.

Istoria aviației militare române începe la 17 iunie 1910, când inginerul Aurel Vlaicu a efectuat primul zbor complet cu un aeroplan de concepție proprie pe teritoriul țării noastre.

Urăm Forțelor Aeriene Române un cald La mulți ani și Cer senin!

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com