Sâmbătă, 18 septembrie, Municipiul Târgu Mureș se alătură Campaniei de ”Curățenie națională”
Fii voluntar în orașul tău!

Primăria Municipiului Târgu Mureș, în calitate de partener al Let’s Do It, Romania! se implică activ, sâmbătă, 18 septembrie, în cadrul Campaniei de ”Curățenie națională”. Astfel, la nivelul orașului, campania se va desfășura în următoarele locații: Calea Sighișoarei, Platoul Cornești, și liziera pădurii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Primăria Târgu Mureș se alătură acestui proiect, contribuind atât prin participarea activă a angajaților cât și prin furnizarea materialelor logistice: mănuși, saci menajeri, măști de protecție, produse de dezinfectare.

Punctul de întâlnire al tuturor celor implicați este Sala Polivalentă din Târgu Mureș (str. Aleea Parcul Sportivilor, nr.1), sâmbătă de la ora 10.00. Din locația menționată, două mijloace de transport în comun, vor sta la dispoziția voluntarilor în vederea deplasării spre zonele desemnate campaniei.

Până sâmbătă, voluntarii sunt rugați să se înscrie pe platforma https://membership.letsdoitromania.ro

Și în acest an, Let’s Do It, Romania! are ca partener principal, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Serviciul Relații Interne și Internaționale

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com