Mărime text:

 

 

În scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţilor alimentare în perioada sărbătorilor de iarnă, când, în mod tradiţional, consumul unor cantităţi de alimente de origine animală creşte, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş consideră necesară dispunerea unor măsuri specifice.

În acest sens pentru evitarea posibilei infestări cu parazitul Trichinella spp., Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş recomandă:

- achiziţionarea cărnii de porc sau a preparatelor obţinute din aceasta, să se facă numai din spaţii autorizate/înregistrate şi supravegheate sanitar şi veterinar, fapt care garantează că acestea provin din abatoare autorizate, unde este asigurată asistenţa sanitar-veterinară permanentă;

- examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi, identificaţi cu crotalie auriculară şi aflaţi în Baza Naţională de Date a exploataţiei de provenienţă, în vederea depistării trichinelozei, este obligatorie,;

- comercializarea porcilor vii din gospodăriile populaţiei este permisă doar în tîrguri autorizate sanitar-veterinar, iar mişcarea porcilor de la exploataţii nonprofesionale către abator , este permisă cu respectarea legislaţiei sanitare veterinare în vigoare;

- mişcarea porcilor vii către abator, atunci când trec printr-un tîrg de animale, se poate efectua numai dacă animalele sunt însoţite de certificatul de sănătate, de formularul de mişcare şi documentul privind informaţiile pentru lanţul alimentar;

- dacă cel care a cumpărat porcul este verificat în trafic de autorităţi şi nu prezintă documentele sanitare veterinare necesare, atât cumpărătorul cât şi vânzătorul sunt pasibili de sancţiuni, iar animalele sunt confiscate şi ucise fără a se oferii despăgubiri.

De asemenea, la nivelul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş şi al Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor /Zonale sunt afişate locaţiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spp. în carnea de porc.

Extras adresa nr. 16149/29.11.2017 emisă de D.S.V.S.A. Mureş
Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com