Viceprimarul municipiului Tîrgu Mureş, Claudiu Maior, a participat la recepţia lucrărilor de reabilitare integrală efectuate la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 16. „Pentru asigurarea spaţiilor, funcţionalitatea în bune condiţii a procesului educaţional şi pentru respectarea normativelor în vigoare, se impunea modernizarea şi mansardarea întregului spaţiu. Astfel, au fost înlocuite ferestrele existente cu altele din lemn stratificat, s-au refăcut circuitele de alimentare cu gaz, s-au modernizat sistemele de alimentare cu apă, canalizare, electric şi s-a instalat o centrală termică cu 3 cazane și automatizare independentă pentru asigurarea apei calde menajere şi a căldurii. A fost construită, de asemenea, o sală de mese, un cabinet medical autorizat şi 9 săli de grupă suplimentare faţă de cele existente, cabinet de logopedie şi cancelarie. Vreau să menţionez că pe parcursul lucrărilor, s-a ţinut cont de statutul de monument al clădirii, păstrându-se conceptul de specialitate, alcătuirea structurală, decoraţiile exterioare, imaginea de ansamblu a clădirii. Ca şi detalii de execuţie, menţionăm că s-au folosit materiale de înaltă clasă şi superioare calitativ, cum ar fi: parchet din lemn masiv stratificat, tâmplarie de lemn la ferestre şi uşi din lemn stratificat și geam termopan, gresie, faianţă în băi şi obiecte sanitare adaptate specificului vârstei, am achiziţionat mobilier nou pentru o parte din săli, ferestre de mansardă amplasate astfel încât să asigure suficientă lumină naturală şi dimensionate pentru o ventilaţie corectă, lambriuri şi uşi din lemn masiv, uşile şi ferestrele de la faţadă au fost recondiţionate integral etc. Nu în ultimul rând, curtea a fost refăcută integral prin amplasarea de rulori de gazon şi corpuri de joacă noi. Nu pot decât să urez mult succes în noul an şcolar cadrelor didactice şi copiilor, deopotrivă!”, a declarat viceprimarul Claudiu Maior.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com