Distinşi dascăli,
Stimaţi părinţi,
Dragi elevi,
Fiecare început de an şcolar este un moment deosebit, cu o mare încărcătură emoţională. Sunt onorat să transmit cadrelor didactice recunoştinţa şi gratitudinea societăţii pentru eforturile pe care le vor depune de-a lungul noului an şcolar, elevilor le doresc să obţină rezultate deosebite, iar părinţilor să aibă încredere în şcoala românească.
Doresc să vă asigur și în noul an școlar de toată susținerea, de consecvența în promovarea valorilor, subliniind că școala mureșeană este fără îndoială una care duce renumele municipiului și în afara granițelor, prin elevii merituoși, care participă la diferite competiții sau prin absolvenții care primesc burse de studiu în străinătate. Suntem mândri de valorile noastre locale și apreciem eforturile depuse.
Sunt convins că relaţia dintre primărie şi mediul educaţional târgumureşean este una bazată pe respect, dialog şi colaborare. Astfel, Primăria Tîrgu Mureş îşi asumă, ca pe o datorie de onoare, preocuparea pentru a asigura condiţii corespunzătoare desfăşurării procesului de învăţământ, inclusiv prin modernizarea şi reabilitarea şcolilor din municipiu.
Este îmbucurător faptul că, la rândul nostru, putem conta pe şcoală ca pe un partener de încredere în crearea unui climat propice pentru o bună administrare a oraşului.
Dragi elevi, am certitudinea că, prin serioasa preocupare pentru învăţătură, veți ajunge generația de mâine, pe care părinții, dascălii și societatea se va putea baza.
Vă adresez tuturor îndemnul de a conlucra şi în viitor pentru a dovedi că şcoala târgumureşeană rămâne un etalon de cultură şi civilizaţie.

 

Succes în noul an şcolar!  
Dorin Florea
Primarul municipiului Tîrgu Mureș

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com