Viceprimarii municipiului Tîrgu Mureș, domnii Claudiu Maior și Peti Andras, alături de vicepreședintele Consiliului Județean, domnul Szabo Arpad și de prefectul județului Mureș, domnul Lucian Goga, au participat vineri la o întâlnire cu Ambasadorul Confederației Elvețiene la București, Excelența Sa, domnul Jean-Hubert Lebet. La întâlnirea privată, găzduită în sala de ședințe a Palatului Administrativ de la Tîrgu Mureş, Excelența Sa, domnul Jean-Hubert Lebet, a declarat că a vizitat platforma SC Azomureş SA, deţinută de concernul elveţian Ameropa, unde a constatat că lucrările de investiţii în tehnologii nepoluante sunt în grafic şi speră ca la începutul anului viitor acestea să fie inaugurate, astfel încât compania să devină printre cele mai bune din Europa în protejarea mediului înconjurător. În cadrul discuțiilor, viceprimarul municipiului Tîrgu Mureș, domnul Claudiu Maior a declarat: ”În ultima perioadă subiectul Azomureș a fost unul mult discutat în toate mediile, însă doresc să subliniez faptul că sănătatea târgumureșenilor este prioritară pentru Primăria municipiului Tîrgu Mureș, așadar considerăm de maximă importanță continuarea investițiilor planificate în direcția protejării mediului. Pe de altă parte nu putem face abstracție de miile de locuri de muncă pe care Combinatul Azomureș le-a creat și le întreține de ani de zile precum și de importanța strategică a Combinatului pentru agricultura românească. Dar, repet, nimic nu e mai important decât sănătatea tîrgumureșenilor. Îmi doresc ca după 1 ianuarie 2016, după finalizarea investițiilor aerul din oraș să fie mult mai curat și să nu mai existe discuții pe tema poluării.”

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com