Luna lui cuptor își face simțită prezența în toată țara ca urmare a avertizărilor trimise de către meteorologi. Codul galben de caniculă care a intrat în vigoare marți, 7 iulie, în toată țara, se va menține și la mijlocul săptămânii, existând chiar posibilitatea ca miercuri câteva județe, printre care și Mureșul, să treacă sub cod portocaliu. La Tîrgu Mureş, autorităţile locale au luat măsuri concrete în acest sens. Astfel, în faţa Primăriei Tîrgu Mureş funcţionează o cişmea cu apă rece, pentru ca cei care au drum în zonă să se poată răcori. ”Cişmele cu apă potabilă rece sunt disponibile în pieţele agroalimentare ale oraşului, la Platoul Corneşti, în Complexul Week-end, şi la toate punctele de lucru ale Primăriei (Administrația Domeniului Public, la sediul fostului Energomur, la birourile de taxe și impozite situate pe străzile Bolyai și Cutezanței. Administrația Domeniului Public a luat măsura de a monta corturi în zonele intens circulate, cum ar fi stațiile de autobus. Totodată, Primăria Tîrgu-Mureş a luat măsura de stropire a părţii carosabile la orele amiezii, pe arterele din municipiu, pentru a nu exista probleme în trafic din cauza supraîncălzirii carosabilului.”, a declarat viceprimarul Claudiu Maior. Tîrgumureșenii sunt rugați să evite ieșirile la orele amiezii, să adopte o îmbrăcăminte lejeră, este recomandat consumul ridicat de lichide, legume și fructe, și evitarea alcoolului.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com