În legătură cu implementarea POAD, aducem la cunoştinţa persoanelor eligibile că, din păcate, până în prezent, nu s-au primit de la Guvernul României lista beneficiarilor şi informaţii referitoare la data livrării alimentelor în municipiul Tîrgu Mureş. În ciuda promisiunilor ferme ale Primului ministru, prin care beneficiarii erau asiguraţi că vor primi aceste produse alimentare până cel târziu la finele lunii octombrie, nici până în prezent situaţia nu s-a schimbat, creându-se confuzie şi derută în rândul cetăţenilor.

     Precizăm că instituţia noastră a întreprins toate demersurile legale în vederea clarificării motivelor ce au stat la baza întârzierii nejustificate a implementării programului, motiv pentru care îi rugăm pe beneficiarii acestuia să nu mai apeleze numerele de telefon ale primăriei, ci să se adreseze direct Guvernului României, singurul vinovat de acest derapaj. Aşa cum bine cunoaşteţi, atâta timp cât POAD s-a derulat prin Primăria Tîrgu Mureş, toate persoanele beneficiare au intrat la timp în posesia alimentelor, neînregistrându-se reclamaţii şi nemulţumiri.  

     Astfel, de îndată ce Guvernul îşi va face timp să-şi respecte propriile promisiuni, Primăria Tîrgu Mureş va proceda la organizarea, în condiţii corespunzătoare, a activităţii de distribuire a produselor alimentare.

 

     Vă mulţumim pentru înţelegere.

 

     Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com