În perioada 18 septembrie – 20 noiembrie 2014, Direcția Poliția Locală, în parteneriat cu Fundația Buckner și cu sprijinul Primăriei Municipiului Tîrgu Mureș a participat la coordonarea, susținerea și realizarea proiectului ,, Elită în trafic”.

     Menționăm că această acțiune de prevenire a accidentelor rutiere și-a atins obiectivul, respectiv ,,organizarea pe raza Municipiului Tîrgu Mureș, a campaniei de educare și conștientizare a tinerilor din mediul liceeal, prin dezvoltarea calității de a fi un șofer prudent, punerea accentului pe respectarea regulilor de circulație, consumul responsabil de alcool’’, aspecte definitorii ce conduc la protejarea tuturor participanților la trafic.

     Astfel, personalul Biroului de Siguranță Rutieră din cadrul Direcției Poliția Locală, a ținut prelegeri în 17 unități de învățământ liceeal unde le-au prezentat elevilor expuneri informative cu privire la tragediile ce au loc pe fondul indisciplinei manifestate în timpul circulației pe drumurile publice, situații în care sunt puși în pericol nu doar cei care cauzează accidentul ci și ceilalți participanți la trafic, fie ei șoferi, bicicliști, motocicliști și/sau pietoni.

     Poliția Locală și implicit fundația susmenționată prin proiectul ,, Elită în trafic” , și- au propus ca liceenii să înțeleagă că educația pentru creșterea siguranței în trafic este importantă și să conștientizeze faptul că „VIAŢA ARE PRIORITATE!”

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV

POLIŢIA LOCALĂ TG.MUREŞ

VALENTIN-CONSTANTIN BRETFELEAN

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com