Şi în această vară, Weekend-ul îşi păstrează locul întâi în topul preferinţelor târgumureşenilor dornici de a scăpa de vipie şi de a se răcori în bazinele de înot sau de a practica sporturile preferate pe terenurile de la Complexul de Agrement şi Sport „Mureşul”.

În numai două zile, la sfârşitul săptămânii trecute, peste 11.000 de persoane, adulţi şi copii, au ales să-şi petreacă timpul liber la Weekend, umplând până la refuz terasele, aleile de promenadă, parcurile de joacă pentru cei mici şi spaţiile amenajate pentru plajă, din jurul bazinelor.

„Mă bucur că vremea bună îi aduce pe târgumureşeni la Weekend, într-un număr atât de mare. La rândul nostru, depunem eforturi susţinute pentru ca totul să funcţioneze … ca la carte. Zilnic, în complex se face curăţenie generală, se curăţă şi se dezinfectează vestiarele, apa este recirculată în permanenţă la toate bazinele, monitorizându-se continuu parametrii de calitate. Mai mult, în aceste zile apa din toate bazinele va fi schimbată. În paralel, se efectuează lucrări de întreţinere, tâmplărie şi vopsitorie la locurile de joacă pentru copii, la grupurile sanitare, la terenurile de sport cu gazon artificial. Sunt asigurate, constant, paza şi ordinea în complex, sub directa coordonare a ofiţerilor de serviciu, cu sprijinul patrulei Poliţiei Locale dislocate în complex. În caz de nevoie, prin dispeceratul de urgenţă 112 sunt solicitate unităţile de intervenţie - poliţie, pompieri, salvare. Îi asigur pe târgumureşeni, dar şi pe turiştii din alte zone ale ţării, care ne vizitează oraşul, că, din toate punctele de vedere – igienă, grad de confort, servicii, Weekend-ul oferă tot confortul pentru odihnă, relaxare şi distracţie”, declară viceprimarul municipiului, Claudiu Maior.

Reamintim că, pe întreg parcursul lunii august, bazinul olimpic este închis pentru efectuarea lucrărilor de revizii tehnice anuale.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com