Pe o altă stradă veche a oraşului - Bobâlna, din cartierul Budai Nagy Antal, aflată în imediata apropiere a zonei centrale - au început asfaltările. Şi în acest sector, prin finanţare europeană şi finanţare proprie au fost înlocuite reţelele de apă şi canalizare, acum lucrându-se pentru finalizarea trotuarelor şi a carosabilului. " Fiecare zi în care nu plouă este o zi ce ne ajută să avansăm în procesul de reabilitare a străzilor. Avem mai multe şantiere deschise în toate cartierele oraşului. Se lucrează intens şi se continuă proiectele începute acum un an. Aici, în cartierul Budai Nagy Antal, ne apropiem de finalul proiectului. Am lucrat şi lucrăm pe străzile Panseluţelor şi Narciselor, iar acum am început asfaltarea pe strada Bobâlna. Am reabilitat şi aleile de acces dintre blocuri. Este o zonă specială zona aceasta pentru că şi aici locuiesc mulţi pensionari, De aceea trebuie să avem mare grijă. Mă bucur că lucrările avansează în ritmul programat şi sper ca în câteva zile să terminăm aşternerea primului strat de asfalt pe strada Bobâlna", estimează viceprimarul Claudiu Maior.

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com