În aceste zile au fost efectuate lucrări importante de asfaltare pe strada Panseluţelor, din zona Budai Nagy Antal. Prezent pe şantierul de lucrări, viceprimarul Claudiu Maior a declarat : „ Am promis locuitorilor din această zonă că de Paşti vom face în aşa fel încât să finalizăm o mare parte din lucrări, să asfaltăm aleea principală, pentru a nu se circula prin noroi. Aşa cum s-a văzut muncitorii au lucrat cu determinare şi am avut noroc şi de o vreme bună aşa încât am putut să turnăm primul strat de asfalt. Am fost de mai multe ori pe acest şantier, am stat de vorbă cu oamenii, am notat toate observaţiile şi sugestiile făcute şi ne continuăm activitatea pentru a putea finaliza cât mai repede obiectivele propuse. Este o zonă veche a oraşului unde locuiesc oameni în vârstă şi tocmai de aceea trebuie să le acordăm toată atenţia. Am înlocuit reţeaua de apă şi canalizarea. S-a lucrat mult şi roadele încep să se vadă. Continuăm şi cu alte investiţii în oraş, aşa cum am promis. Avem multe obiective de realizat şi cu sprijinul cetăţenilor sunt sigur că le vom finaliza.”

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com