Mărime text:

 

Primarul Dorin Florea s-a întâlnit săptămâna trecută cu noul preşedinte al Federaţiei Române de Baschet, domnul Horia Păun. Cei doi au purtat discuţii despre continuarea organizării Ligii Naţionale de Minibaschet la Tîrgu-Mureş. În anul 2013, această Ligă Naţională de Minibaschet a adunat peste 3.000 de sportivi din toată ţara, la Tîrgu-Mureş, aducând importante încasări unităţilor de cazare din oraş. Totodată s-a discutat despre organizarea unor meciuri oficiale ale echipei naţionale de baschet ale României la Tîrgu-Mureş. " Mă bucur că sunt din nou la Tîrgu-Mureş, un oraş care redevine un reper important pentru baschetul românesc. Anul trecut oraşul şi Primăria ne-au primit cu braţele deschise şi am reuşit să organizăm la Tîrgu-Mureş unul dintre cele mai mari evenimente sportive din Românie. Anul acesta, pe lângă Liga Naţională de Minibaschet dorim să organizăm câteva meciuri de calificare ale naţionalei de seniori a României, aici la Tîrgu-Mureş. Felicit Primăria, personal pe primarul Dorin Florea pentru implicare în mişcarea sportivă. S-a creat o emulaţie în jurul echipei locale, sunt mulţi spectatori la meciurile BC Mureş, sala e plină şi ne dorim săli pline şi pentru naţionala României, să avem parte de o asemenea susţinere." a declarat domnul Horia Păun, preşedintele Federaţiei Române de Baschet.

Biroul de presă al Primăriei Tîrgu-Mureş

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com