„Decizia privind intrarea în conservare a Amenajării hidrotehnice Răstoliţa este una dintre cele mai grave erori manageriale a actualului guvern, este de părere primarul municipiului, dr. Dorin Florea. Amânarea sine die a intrării în funcţiune a acestui obiectiv, proiect demarat încă din 1997, reprezintă o pierdere inestimabilă pentru judeţ şi pentru întregul areal transilvănean, fiind vorba de una dintre investiţiile-cheie în zonă. Este inadmisibil ca lucrarea să fie oprită în acest moment, în situaţia în care erau îndeplinite toate condiţiile pentru ca ea să pornească, la o primă capacitate, în toamna anului trecut. Primăria ar fi dispusă să preia, chiar mâine, această lucrare, pentru care proiectul de Hotărâre de Guvern este pregătit încă de anul trecut şi a cărei abandonare va avea consecinţe negative atât în plan economic, cât şi în plan social, mai ales acum, în perspectiva regionalizării. Din păcate, Consiliul Judeţean Mureş rămâne absent în această chestiune, complăcându-se în indiferenţă şi lipsă de implicare”.

În urma deciziei privind intrarea în conservare a obiectivului Răstoliţa, 300 de specialişti şi-au pierdut locurile de muncă, iar din cele 10 milioane de lei necesare activităţilor de conservare, au fost alocate doar 5 milioane, acoperind cu greu necesarul de bani pentru primele trei luni ale anului, în condiţiile în care lucrările erau avansate, agregatele procurate în proporţie de 90% şi montate în proporţie de 60%.                                                     

Dr. Dorin Florea a adresat o scrisoare prefectului de Mureş, dr. Corneliu Grosu, solicitându-i să depună diligenţele necesare pentru reluarea activităţii în cadrul Amenajării hidrotehnice Răstoliţa.

 

                                                Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com